Sursa foto și editare: Canva Pro

5 cărți pe care mi-aș dori să le citesc pentru prima dată din nou

by Oana Lambrache

Mi-am creat un obicei de a scrie câte două articole în fiecare săptămână de pe la sfârșitul lui noiembrie. Or fi multe, or fi puține, nu știu ce să zic! În schimb, rutina asta și organizarea mă ajută să nu mai rămân fără idei sau subiecte despre care să scriu. Iar faptul că scriu mă ajută, îmi dă speranță că fac ceva bine, pe ici pe colo vindecă și pune bucăți mici peste altele mari și mă face să fiu bine.

Articolul de vineri a fost mereu despre cărți – pentru copii, despre ce am citit într-o lună sau despre cum să creezi o legătură frumoasă și magică între copii și lectură. Azi vin către voi cu o listă de cărți pe care mi-aș dori să le pot citi din nou, dar ca și cum ar fi prima dată. De ce? Pentru că aș vrea să simt din nou ce am simțit acum mult timp când le-am citit prima dată, pentru a retrăi momentele de suspans și de a sta cu sufletul la gură în momentele-cheie.

Fără a mai lungi vorba, hai mai jos să descoperiți care sunt, acum, aceste cărți. 

prima dată
Sursa foto: Canva Pro

"Harry Potter și Talismanele Morții"

Dacă sunt sinceră, mi-aș dori să includ aici toate cele șapte volume, nu doar ultimul. „Harry Potter” este seria mea preferată de cărți, cea cu care, într-un fel, am crescut și pe care încerc să o recitesc an de an în decembrie.

Am ales ultimul volum al seriei, pentru că este cel în care ni se dezvăluie întreaga poveste, în care descoperim adevărul și în care secretele se evaporă precum gândurile personajelor în pensiv. Când am citit pentru prima dată „Harry Potter și Talismanele Morții”, am fost șocată la anumite pasaje și am avut chir și momente de „Aha!” la altele. Povestea lui Harry, un băiețel de doar 11 ani care an de an trece prin tot felul de situații dificile, ajunge la final, unul destul de fericit după mine. Chiar dacă pare o carte pentru copii, acțiunea devine din ce în ce mai întunecată și marcată de pierderi dureroase, toate menite să facă trecerea micuțului vrăjitor către maturitate.

"Misery"

Deși „Povestea lui Lisey” este romanul meu preferat dintre cărțile lui King, am ales „Misery” pentru că mi-aș dori să retrăiesc senzația de adrenalină de pe tot parcursul volumului până la aflarea deznodământului.

„Misery” este inspirată din viața lui King, despre felul în care se simte un autor care încearcă și un alt stil decât cel cu care i-a obișnuit pe cititorii săi. Personajul principal este un autor care simte că seria de romane pe care a scris-o și-a atins scopul și este cazul să se încheie. Un accident nefericit îl aduce pe Paul Sheldon în casa lui Annie Wilkes, care ăi devine închisoare și coșmar.

Cu fiecare pagină citită încercam să ghicesc finalul, dar nu am reușit. Tot ce am putut să întrevăd a fost faptul că finalul noului roman scris de Paul însemna și sfârșitul lui. Oare așa să fie?

"Acolo unde cântă racii"

Când m-am decis să citesc „Acolo unde cântă racii”, aveam ceva îndoieli, pentru că văzusem multe păreri contra despre această carte. Mi-am făcut curaj și am descoperit una dintre cele mai impresionante povești pe care am citit-o vreodată. 

Romanul descrie viața unei fetițe pe nume Kya, care este abandonată de părinți, frați și surori și reușește să supraviețuiască singură în mlaștină. Fire naivă, Kya trăiește sentimentul dezamăgirii în dragoste, dar se refugiază în adâncul naturii și își depășește condiția. Învață să citească și să scrie, desenează păsări și tot soiul de animale, publică o serie de cărți, uimindu-i pe cei din jur, pe cei care își bătuseră joc de ea.

Din nefericire, Kya devine suspect în cazul unei crime, iar trecutul ei îi face pe toți să creadă că este vinovată.

Mi-aș dori să recitesc acest roman pentru prima dată pentru descrierile plastice ale naturii, pentru a descoperi adevărul tulburător din spatele crimei comise, pentru a afla dacă Kya își va găsi finalul fericit sau nu.

Sursa foto: Canva Pro

"O călătorie spre centrul Pământului"

„O călătorie spre centrul Pământului” este cartea care mi-a deschis ușa către tărâmul magic al lecturii. Am mai citit câteva titluri din colecția Jules Verne, dar nu au avut același efect asupra mea. 

În 1863, profesorul Lidenbrock alături de nepotul său Axel pornesc în călătoria vieții lor, descoperind o cale de acces către centrul Pământului. Aventuri, elemente de geografie și geologie, speologie și paleontologie – toate au creat cadrul perfect pentru o carte de neuitat pentru copilul din mine!

"Ghici cine moare primul"

În 2018 am descoperit o colecție de romane polițiste a căror protagonistă este detectiva Helen Grace. Am ales primul volum pentru a-l reciti pentru prima dată, pentru că de aici a pornit pasiunea mea pentru aceste romane, iar această serie a devenit rapid cea mai iubită serie polițistă pe care am citit-o vreodată.

Două persoane sunt răpite și duse într-un loc pustiu din care nu pot evada. Singurul obiect pe care îl au la îndemână este un pistol cu un singur glonț. Doar unul dintre cei doi poate scăpa, dar numai dacă îl împușcă pe celălalt. După ce prima persoană scapă, un nou grup devine ținta criminalului în serie. Helen face eforturi pentru a pune capăt situației, dar răspunsul va veni atunci când va analiza mai bine numele victimelor și legătura pe care ea o are cu acestea.

Acest prim volum duce la extrem limitele umane, punând la încercare și ultima fărâmă de umanitate de care dau dovadă personajele. 

De ce am inclus această carte în listă? Pentru că m-a captivat de la primele pagini, mi-a pus mintea la lucru și mi-a oferit un final spumos și devastator la care nu m-am așteptat nicio clipă!

Voi vă doriți să mai puteți reciti pentru prima dată din nou? Sau credeți că nu ar avea rost?

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!