Sursa foto și editare: Canva Pro

Experiența cumpărăturilor alături de un consultant vestimentar

by Oana Lambrache

Cuprins

Industria modei este una dintre cele mai poluante industrii în momentul de față. Am aflat despre acest efect al modei atunci când mă documentant pentru un articol scris pentru una din probele propuse în cadrul SuperBlog. Cifrele peste care am dat mi-au dat de gândit, mai ales că dulapul meu era plin cu tot felul de haine și accesorii pe care nu le mai purtasem de mult timp sau de care nici nu mai știam că le cumpărasem.

În urma sarcinii și a nașterii, silueta mea s-a schimbat, iar hainele nu mi se mai potriveau. Astfel, am decis să fac singură curățenie în dulap, moment despre am scris și pe blog, reluând cifrele din articolul pentru SuperBlog, dar adăugând și informații despre ce putem face cu hainele pe care nu le mai purtăm.

Dulapul meu era mai mult gol și simțeam nevoia de a-l umple la loc. Doar că nu îmi mai doream atât de multe haine, ci obiecte vestimentare care să mă pună în evidență, pe care să îmi facă plăcere să le port. Astfel, am ajuns la ideea de a apela la un consultant vestimentar! Dacă sunteți curioși să aflați cum a decurs o discuție cu un consultant, vă invit să citiți articolul de mai jos!

consultant
Sursa foto: Sînziana Rădulescu

Ce este un consultant vestimentar și cum te poate ajuta?

Așa cum avem grijă ce mâncăm și apelăm la un nutriționist, așa cum avem grijă de mintea noastră și vorbim cu un psiholog, poate că așa ar trebui să avem grijă și de garderoba noastră și să apelăm la un stilist vestimentar. Practic, asta face un consultant –  îți verifică dulapul, alege cu grijă ceea ce ți se potrivește, îți oferă sfaturi, îți ascult dorințele și te ajută să alegi acele haine care te vor transforma în cea mai bună versiune a ta!

Când am decis să cer sfaturile unui consultant vestimentar, am ales un pachet complet care a presupus două acțiuni:

  • detox vestimentare;
  • sesiune personalizată de shopping!
Pe Sînziana o știu de câțiva ani, iar despre pasiunea ei pentru haine am aflat atunci când și-a deschis blogul și a început să propună outfit-uri pe pagina de Instagram. Pas cu pas, Sînziana și-a creat o comunitate de femei dornice să descopere lumea hainelor și a combinațiilor care să le pună în valoare siluetele! Așa că dorința mea de a apela la serviciile unui consultant vestimentar s-a potrivit natural cu ceea ce am găsit la Sînziana!
Sursa foto: Sînziana Rădulescu

Primul pas - Wardrobe detox

Pentru fiecare dintre cele două etape ale procesului de consultanță vestimerntară, am alocat câte o zi separată, în funcție de disponibilitatea mea și a Sînzianei. Detoxul vestimentar a presupus probatul hainelor din dulap, triatul lor, păstratul articolelor vestimentare care mi se potriveau și reciclatul celor pe care nu le mai purtam sau care nu mi se mai potriveau. În urma acestui pas, am realizat și o listă cu haine de care aveam nevoie: tricouri simple, un trenci, o pereche simplă de pantaloni și câteva pulovere și cămăși.

În privința reciclatului, am ales să duc câteva pungi cu haine la H&M, în schimbul lor primind 5 vouchere de cumpărături, fiecare în valoare de 5 RON.

Pasul doi - Personal shopping

Cea de-a doua parte a procesului a constat într-o sesiune personalizată de shopping. Vă scriu sincer că nu sunt fană a cumpărăturilor de haine. Dacă mă lăsați într-o librărie, da, cu siguranță, aș putea sta printre cărți ore în șir! În schimb, hainele și umblatul prin magazine nu mă pasionează deloc!

Având alături un consultant vestimentar, experiența cumpărăturilor a fost una plăcută, rapidă și deloc obositoare! Asta și pentru că pornisem la drum cu o listă.

Am probat multe haine, am râs, am vorbit despre ce mi-ar plăcea să îmbrac și despre ce nu aș purta niciodată, iar, la final, mi-am adăugat în garderobă piese simple, cu gust, pe care să pot purta atât la job (dacă va fi cazul să revenim la birou), cât și la plimbări prin parc sau oraș.

Acum îmi rămâne să testez combinații de haine și accesorii în care să mă simt confortabil și care să corespundă cu personalitatea mea!

Recomandarea mea pentru o experiență de neuitat

Acum că ați citit experiența mea cu un consultant vestimentar, ce gânduri vă trec prin minte? Poate sunteți curioși/curioase să aflați mai multe? Poate vă doriți să aflați ce tip de siluetă aveți, care sunt combinațiile de culori care vă avantajează sau de unde puteți cumpăra o cămașă de calitate?

Ei bine, la toate aceste întrebări vă poate răspunde Sînziana pe care v-o recomand cu căldură și pe care vă invit să cunoașteți mai bine citind mini-interviul de mai jos!

 

Întrebare: De unde a apărut ideea de style coach?

Răspuns: Mai întâi a apărut dorința de a învăța pentru mine ce înseamnă stilul personal și cum să mă îmbrac ca să îmi placă ce văd. Apoi, după un curs pentru mine am început să devorez cărți și cursuri din zona asta de educație vestimentară. Până m-am înscris la cursurile celor de la Ilbah și DallesGo. După ce am terminat acolo nu m-am oprit și am ajuns la Style Coaching Institute unde m-am îndrăgostit etern de domeniul acesta de a ajuta oamenii prin haine.

 

Î: Este ceva ce poate face oricine, ai nevoie de cursuri? Ce fel de cursuri ai urmat tu?

R: Eu cred că poate face oricine, dacă e pasionat. Și dacă sunt deschiși să lucreze cu alți oameni. De cursuri am zis deja 😀. Am două formări în România și una internațională.

 

Î: Cum te documentezi sau inspiri pentru postările din social media?
R: Am mai multe surse…trebuie să recunosc. De la propriul dulap și dileme, la viața de zi cu zi și oamenii pe care ajung să îi cunosc datorită acestei meserii, la articole din reviste, poze de Pinterest, filme, artă și natură.

 

Î: Cum vezi moda de azi?
R: Ohh, moda e…acum pentru toată lumea teoretic. Practic, pentru că e atâta libertate lumea se pierde în alegeri. Moda e pentru toți, dar eu lucrez cu stilul personal care înseamnă ce faci mai exact cu moda asta pe care o vezi peste tot. Cum o pui în scenă, de fapt, ca să “presteze” bine pentru tine.

 

Î: Dacă ai putea alege 5 piese must have pentru orice femeie, care ar fi acestea?

R: Nu știu exact dacă fiecare trebuie să aibă un checklist, dar eu recunosc că funcționez bine așa. Și majoritatea clientelor mele. Fără ce nu plec niciodată la drum/ business trip sau vacanță:
– o pereche de blugi albaștri, not slim fit
– un tricou alb cu mesaj
– un sacou colorat
– o cămașă albă
– o pereche de teniși albi simpli
Eii și pot continua, dar ai zis 5. Ce greu e 😅!

Sursa foto și editare: Canva Pro

Pentru mai multe informații, puteți accesa site-ul Sînzianei, unde veți descoperi serviciile pe care le oferă, dar și secțiunea de blog unde veți putea citi articole despre modă!

De asemenea, pe Sînziana o puteți urmări și aici:

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!