Cuprins
S-a scurs și a doua lună de toamnă, mai rece decât septembrie, dar la fel de colorată și plină de cărți bune! Am început octombrie cu cărți de ficțiune, apoi am trecut la non-ficțiune, pentru ca, la final, să citesc o carte despre … cărți! Dacă sunteți curioși despre ce este vorba, vă propun să citiți articolul de mai jos!

"Cine este Maud Dixon?" - Alexandra Andrews
"Oamenii au impresia că vor adevărul, dar sunt mereu dezamăgiți când îl primesc. De fiecare dată e mult mai puțin interesant decât misterul."
Florence Darrow lucrează într-o editură și visează să publice propriul roman, fiind convinsă de talentul ei. Din cauza unei aventuri de-o noapte și a acțiunilor ei de după, Florence este concediată. Spre surprinderea ei, o nouă oportunitate de job îi este oferită, iar Florence devine asistenta misterioasei scriitoare Maud Dixon.
Despre Maud nimeni nu știe nimic, cu excepția agentei sale, iar toți cei care i-au citit primul roman pariază pe identitatea acesteia, crezând că este, de fapt, bărbat.
Cele două femei ajung în Maroc pentru noul roman la care lucrează Maud, iar Florence se gândește tot mai mult la viitorul ei și la posibilitatea de a-și scrie, în sfârșit, romanul. Numai că Maud dispare, iar Florence ajunge în spital fără să își amintească ce s-a întâmplat în seara precedentă.
Povestea din „Cine este Maud Dixon?” a curs foarte ușor, natural, fără a spulbera prea repede misterul din jurul lui Maud. Florence pare o tipă naivă în primele pagini, chiar dă impresia unei victime, devenind apoi o femeie care știe ce vrea și căreia nu îi este teamă să își asume riscuri. Personalitatea ei este influențată și de relația pe care o are cu mama ei, o femeie dependentă de fiica sa și care îi reproșează mereu dezinteresul pe care Florence îl manifestă cu privire la mama ei.
"Povestea cafelei" - Radu Lungu
"Numele arab de qahwa, care desemnează această "licoare magică" bogată în cafeină "sosită", probabil, din ținutul etiopian Kaffa, se "preface" în qahvè în limba turcă, devine apoi caffè în italiană, și, prin filieră renascentistă (către 1600), café în limba mândrilor gourmets..."
În mai puțin de 100 de pagini, am descoperit povestea cafelei, a lichidului negru și miraculos cu care mulți dintre noi ne începem diminețile! De la primele legende și povești despre cum a fost obținută prima ceașcă cu cafea și până la aparatura ultramodernă din cafenelele de astăzi, „Povestea cafelei” reprezintă o călătorie aromată de-a lungul istoriei.
Apropo, știați că 1 octombrie este desemnată Ziua Internațională a Cafelei?
"Cuvântul cafenea vine din turcul kahvehane, local public unde se bea cafea turcească, se jucau zaruri și table, și se fuma tutun. Multă vreme, cafenelele românești au fost ținute de turci, greci, evrei, armeni."
"Neagră precum necuratul fierbinte ca iadul, pură ca un înger și dulce ca iubirea."
"Casa de sticlă" - Eve Chase
În urma unui incident, familia Harrington se mută pentru o vreme în casa de la țară, alături de bona copiilor, Rita. Mama și cei 2 copii încearcă să uite dezastrul prin care au trecut, care le-a răpit fiica și sora de doar câteva luni. La scurt timp de la sosirea lor, un bebeluș este găsit de fiica cea mare a familie, Hera, și toți îl văd ca pe un miracol apărut să le aline pierderea.
Povestea romanului „Casa de sticlă” se petrece pe două panuri temporale și este redată din perspectivele a două femei și a unei fetițe. Primul plan are loc la sfîrșitul verii lui 1971 și este povestit de Big Rita, așa cum o numeau copiii pe bona lor datorită înălțimii ei și de micuța Hera, care vede și înțelege mai mult decât cred cei din jurul ei.
Cel de-al doilea plan temporal o are în centru pe Sylvie, iar acțiunea se petrece în Londra zilelor noastre. Singura legătură dintre cele două planuri fiind un secret bine ascuns despre ce s-a întâmplat cu adevărat în 1971.
Câteva detalii puse cap la cap dezvăluie adevărul despre ce s-a întâmplat în acea vară, iar când cele două planuri și personajele se întâlnesc, totul iese la iveală pentru a oferi un final spumos acestui roman!
"Revenire" - Blake Crouch
"Ce este mai prețios decât amintirile noastre? Ele ne definesc și ne formează identitățile."
Acum cinci ani descopeream un autor nou și o trilogie care mi-a dat fiori mult timp după ce am terminat-o de citit – Blake Crouch cu seria „Wayward Pines”. În octombrie l-am redescoperit pe Crouch în volumul „Revenire”, un roman genial despre călătoria în timp.
În 2007, Helena primește finanțarea necesară pentru a construi un aparat care să ajute personale ce suferă de probleme cu memoria, în special pe mama ei. În 2018, Barry Sutton trăiește într-o lume marcată de o nouă boală – „Sindromul amintirilor false”, care îi face pe oameni să își amintească evenimente și vieți total diferite de ceea ce știau că au trăit. Efectul acestei boli îi determină pe mulți să își pună capăt zilelor, nefiind capabili să asimileze noile informații.
Călătorii în timp, universuri paralele care îți aduc înapoi copilul lovit de o mașină sau mama care nu a fost afectată de Alzheimer, care îți oferă indicii pentru a preveni un atac asupra unei școli. Evident, toate acestea vin cu un preț pe care nu toți sunt dispuși să îl plătească!
Timpul este o iluzie, o construcție realizată de memoria umană. Nu există trecut, prezent sau viitor. Totul se întâmplă acum."
"Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex" - Meg Hickling
O carte controversată pentru unii, o sursă de discuție pentru alții. Despre părinți este vorba, bineînțeles! Poate mulți dintre noi am crescut în familii în care nu s-a discutat despre anatomia corpului, despre diferențele dintre un băiat și o fată, despre sex, despre boli cu transmitere sexuală sau despre cum ne putem proteja.
„Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex” vine în ajutorul părinților care își doresc să ofere informații corecte copiilor și să pună bazele unei educații sexuale corespunzătoare. Este foarte ușor ca un copil să descopere singur o mulțime de informații, doar trăim în era tehnologiei! Dar cred că anumite informații, mai ales cele care țin de propriul corp și de cum funcționează acesta, ar trebui să vină din partea părinților. Cel mai important este și modul în care le transmitem aceste informații copiilor, astfel încât ei să înțeleagă, dar și să simtă că își pot întreba părinții despre orice subiect!
"Într-o voce nerostită: Deblocarea traumelor și restabilirea stării de bine" - Peter A. Levine
"Majoritatea oamenilor consideră trauma o problemă "mentală", chiar o "afecțiune a creierului". Cu toate acestea, trauma se produce și în corp. Înțepenim de frică sau, dimpotrivă, ne prăbușim, copleșiți și învinși de groază, lipsiți de apărare."
Pornind de la ideea că trauma este o reacție a eului uman provocată de spaimă, pierdere, durere, autorul propune o serie de cazuri reale și modurile în care persoanele au reușit să își depășească traumele. Pornind de la o experiență personală – un accident de mașină, Levine se apropie de cititor, dezvăluind secretul recuperării sale – gândirea pozitivă și deblocarea potențialului de vindecare. Practic, întreaga carte „Într-o voce nerostită” are la baza puterea vindecătoare a propriilor corpuri, aceasta putând fi accesată doar printr-o amplă cunoaștere a sinelui, dar și cu ajutorul unui terapeut bun.
"Persoanele care suferă de traume, în călătoria lor de vindecare, învață să își dizolve apărarea rigidă. În această renunțare, ei trec de la fixismul înghețat la dezghețarea ușoară și, în cele din urmă, la curgerea liberă. În vindecarea eului divizat de modul său obișnuit de disociere, ei trec de la fragmentare la întregire."
"Banchetul cerșetorilor" - Irina Anghel
"- Nu crezi că au și prieteniile astea o dată de expirare? - Cred că sunt și câteva care n-au. Și din exterior pare că a voastră e din speța aia."
Mișu, Victor și Nel sunt cei mai buni prieteni și par de nedespărțit. Prietenia lor începe, totuși, să se destrame atunci când Mișu, un talentat pianist de altfel, dispare fără urmă, lăsându-i pe ceilalți doi tovarăși singuri chiar de 1 aprilie.
În povestea celor trei băieți apar: Nina, fiica profesoarei de pian a lui Mișu, care devine parte a grupului, un cerșetor cu care se împrietenește Mișu și care îi oferă importante lecții de viață, tatăl de mult plecat al lui Victor, care ar vrea și nu ar vrea să reintre în viața copilului său.
Pe fondul muzicii celor de la The Rolling Stones, de unde și titlul volumului „Banchetul cerșetorilor”, am descoperit o frumoasă poveste de prietenie, care dăinuie peste ani, dar și o serie de evenimente care duc spre un final trist, cutremurător.
"Inimi purpurii" - Tess Wakefield
Când Cassie își pierde slujba și descoperă că este diabetică, planul ei de a beneficia de asigurare medicală presupune o căsătorie aranjată cu cel mai bun prieten al ei, un soldat pe nume Frankie. Bărbatul o refuză, dar Cassie primește o cerere în căsătorie de la unul dintre colegii lui Frankie. Luke este bântuit de trecut și are nevoie de bani pentru a scăpa definitiv din plasa în care se află.
Luke revine pe front, iar Cassie își vede de viața ei, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Ba chiar, începe o relație cu colegul ei de trupă. Luke este rănit și revine acasă, iar acasă înseamnă să locuiască cu soția lui. Cu fiecare ciondăneală, cu fiecare moment petrecut împreună, Cassie și Luke devin mai apropați, iar ceea ce a început ca un aranjament se transformă în iubire.
Cartea „Inimi purpurii” a fost transpusă în film, disponibil pe Netflix din octombrie 2022:
"Părinți liniștiți, copii fericiți" - Laura Markham
Am avut pe lista de citit cartea „Părinți liniștiți, copii fericiți” de ceva timp, dar mereu amânam cititul ei. Pentru că mi-am propus să citesc cărțile de self improvement pe care le am în casă, am adăugat și acest volum pe listă, iar acum, în octombrie, i-a venit rândul.
Cartea vine cu sfaturile și informațiile obișnuite pentru creșterea unui copil sănătos și fericit – educația cu blândețe însoțită de limite corecte, setate ferm.
Ce am apreciat la acest volum este faptul că se concentrează pe emoții și pe conexiunea cu copilul, oferind diverse exemple reale. De asemenea, important este și că fiecare capitol oferă informații pe grupe de vărstă și nu un set de idei general valabile pe care părintele să le pună singur în practică.
"A Little Book About Books" - Marcus E. Leaver
Ultima carte citită în octombrie, „A Little Book About Books” este, de fapt, o culegere de citate din și despre cărți și scriitori. Poate că nu oferă noutăți, dar poate fi un cadou de neprețuit pentru un prieten bibliofil sau o adiție deosebită în propria bibliotecă!
Cartea lunii
„Casa de sticlă”