Sursa foto și editare: Canva Pro

Top 5 sfaturi pentru un animăluț fericit

by Oana Lambrache

Cuprins

De când mă știu, mi-am dorit un animăluț blănos care să îmi țină companie! Am avut pisici, câini, chiar și pești pe care i-am ținut într-un borcan, iar acum am o broască țestoasă, care nu face prea multe, dar este super simpatică și îndrăgită de băiețelul meu, Sebastian.

Cred că mai toți copiii își doresc o pisică sau un cățel, poate un iepure sau un hamster, crezând că este foarte ușor să ai grijă de ele. Asta până la proba contrarie când sunt nevoiți să curețe sau chiar să își învețe noul prieten unde este litiera și care este rolul acesteia!

Pentru că un animăluț de companie devine parte din familie, v-am pregătit un top 5 cu sfaturi utile de care să țineți cont dacă vă doriți un prieten pufos alături!

Gândește-te bine înainte de a-ți lua un animal de companie!

Un animal de companie nu este o jucărie, ci un membru care va face parte din familia ta pentru o perioadă îndelungată de timp! Nu este un moft sau un obiect care să stea acolo unde îl așezi sau pe care să îl returnezi atunci când te-ai plictisit de el. Este o ființă vie, plină de energie, care are nevoie de mișcare, de spațiu, poate de grădină cu iarbă și de multă, multă atenție și iubire. 

De ce trebuie să țineți cont atunci când vă luați un animal de companie?

animăluț
Sursa foto și editare: Canva Pro

Adoptă înainte de a te gândi să cumperi un animal de rasă!

În ultimul timp, a devenit un trend să cumperi un animal de rasă, pe care să cheltui o grămadă de bani. Nu e nimic rău în asta, dar există o opțiune mult mai bună dacă vă doriți un prieten pe viață – adopția dintr-un adăpost! Veți fi uimiți de cât de iubitoare pot fi pisicile sau câinii dintr-un adăpost și cât de bine crescuți sunt! Trebuie să le dați o șansă și să le oferiți un cămin plin de iubire în care să crească și să se dezvolte corespunzător.

Oferă hrană adecvată și nutritivă!

De obicei, atunci când mergi într-un centru specializat pentru animalele de companie, unul dintre angajați îți poate oferi detalii legate de tot ce ai nevoie pentru animăluțul tău: pat sau cușcă, vitamine, jucării, inclusiv hrană! Ei bine, da, hrana trebuie aleasă în funcție de vârstă, rasă și de diversele afecțiuni de care poate suferi prietenul tău, dar și de preferințele acestuia – hrană umedă sau uscată. Oferiți apă proaspătă întotdeauna și aruncați orice rest de mâncare care poate mirosi neplăcut și neapetisant.

Dacă deja știți ce fel de mâncare preferă animăluțul vostru, puteți opta pentru comenzi online, având posibilitatea de beneficia de reduceri la hrana pentru câini, pisici, canari, iepuri, pești sau pentru orice alt companion aveți lângă voi.

Un astfel de magazin virtual este Nova Pet, care îți oferă tot ceea ce ai nevoie pentru animalul tău de companie: hrană diversă, accesorii, produse pentru igienă, recompense, suplimente, castroane, zgărzi, lese, jucării. Practic, este un paradis al animalelor de companie! 

De ce să alegeți Nova Pet?

Sursa foto: Nova Pet, editare: Canva Pro

Alege o "casă" potrivită animăluțului tău!

Fie că este vorba de un pat pentru câini sau pisici sau de o cușcă pentru păsări, acestea trebuie să fie potrivite animăluțului tău astfel încât să se simtă confortabil! De asemenea, este important să păstrezi curățenia pentru a evita diferitele boli care l-ar putea afecta pe prietenul tău cu sau fără blăniță!

Îți recomand, totodată, să optezi și pentru o cușcă pentru transportul câinelui sau o geantă pentru transportul pisicii care te vor ajuta pentru vizitele la medic sau în orice alt tip de deplasări.

Este important să oferi un mediu sigur animăluțului tău, iar, în cazul în care nu ești sigur ce să alegi, poți apela la un specialist! Tot el îți poate da sfaturi privind substanțele sigure pe care le poți folosi pentru a curăța pătuțul, cușca sau acvariul în siguranță. O alegere greșită poate dăuna prietenului tău și îl poate face nefericit.

Mergi regulat la medicul veterinar!

Vaccinează-ți animăluțul, mergi periodic la consult cu el și alege castrarea dacă nu ai posibilitatea de a îngriji mai multe suflete! Toate aceste acțiuni demonstrează seriozitatea și angajamentul tău ca stăpân. Pentru orice neclaritate, apelează la un medic veterinar de încredere.

De asemenea, poți apela și la implantarea unui cip cu rol de a vedea mereu unde este cățelul sau pisica ta în situația neplăcută în care dispare de acasă. Ține minte: „Paza bună trece primejdia rea!”.

Sursa foto și editare: Canva Pro

Bonus!

Petrece timp de calitate cu animăluțul tău! Mergeți în parc, socializați cu alți iubitori de animale, chiar și cu copiii, bucurați-vă unul de celălalt de fiecare dată când aveți ocazia!

Acum e rândul vostru! Ce sfat ați oferi unei persoane care își dorește un animal de companie astfel încât să facă o alegere cât mai înțeleaptă?

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!