Cuprins
Primul guest post de pe blog îi aparține Ramonei, pe care am cunoscut-o prin intermediul SuperBlog. Ramona este o persoană deosebită, puternică și care spune lucrurilor pe nume, motiv pentru care o admir foarte mult. Ea a acceptat provocarea mea de a scrie despre cărți și astăzi veți descoperi 5 romane Fantasy/SF care merită să fie adăugate pe lista de to read!
Cine imi urmareste blogul stie ca ador genurile SF si fantasy, dar in ultimul timp am incercat sa ies din zona de confort, sa imi largesc orizonturile incercand sa citesc si alte genuri.
Sunt multe carti care merita citite. Unele merita si recitite, pentru a patrunde mai bine mesajul, pentru a intelege mai in profunzime povestea. Insa eu ma voi referi acum la cinci carti care nu sunt atat de cunoscute sau care nu s-au bucurat de aprecierea pe care o merita.
Saga lui Ender de Orson Scott Card
In cazul acestei serii, din pacate filmul a stricat cartea. Filmul a fost destul de slab si nu a prins la public, astfel incat interesul pentru carti nu avea cum sa creasca. Totusi, Jocul lui Ender este doar primul volum si este cel mai slab. Urmatoarele volume sunt mai complexe, mai interesante si pline de neprevazut.
Saga lui Ender cuprinde unsprezece romane, dintre care doar opt au fost traduse in limba romana.
Dupa lupta lui Ender cu extraterestri, o forta uriasa este declansata in Univers si asa apare Jane: o inteligenta artificiala care poate comunica telepatic cu Ender. Cat despre Ender, porneste intr-o calatorie printre stele, cautand un loc unde sa poposeasca, dat fiind ca pe Pamant nu mai este considerat un erou, iar fratele sau Peter, mereu invidios si cu apucaturi extrem de agresive il asteapta, iar Ender e sigur ca de data asta chiar o sa il omoare. Restul echipajului se intoarce pe Pamant, iar cele mai puternice state pornesc intr-o lupta nebuna, pentru a pune mana pe cel putin unul din ei.
Daca va spun ca Orson Scott Card a prezis intr-una din carti al treilea razboi mondial si ne spune si cine il porneste, va cantari mai mult in decizia voastra de a citi cartile? Pentru ca o face. Iar cartile chiar merita citite.
"Așa sunt oamenii: ne punem la îndoială toate credințele, cu excepția celor în care credem cu adevărat și a celor despre care nu am crezut niciodată că trebuie să le punem la îndoială."
Orson Scott Card
"Gazda" de Stephenie Meyer
Dupa succesul enorm pe care l-a avut cu „Amurg”, Stephenie Meyer a mai scris o carte. Una mult mai matura si mai complexa decat seria Twilight, dar care nu a avut nici jumatate din succesul cartii sale de debut.
Pamantul este invadat de o specie de extraterestri care are nevoie de o gazda pentru a supravietui si a se dezvolta. Iar oamenii par gazdele perfecte. Invazia nu a fost una cu OZN-uri survoland cerul si stare de alerta la nivel mondial, cum vedem prin filme. A fost facuta in liniste, fara ca pamantenii sa banuiasca ce li se intampla.
Sufletele, asa cum se numea specia extraterestra, au inceput sa fie implantate in oamenii-gazda. Odata sufletul legat de gazda, trupul ramanea functional, dar omul disparea. Intre sufletul omului si sufletul extraterestrul se dadea o lupta scurta, in urma careia extraterestrul castiga…aproape intotdeauna.
Melanie Stryder are o vointa de fier si o dorinta inimaginabila de a trai. Si refuza sa se stinga, chiar si atunci cand batalia pare pierduta. Wanderer, sufletul invadator care a intrat in corpul lui Melanie, a fost avertizata ca traiul in trup omenesc aduce cu sine multe provocari: emotii greu de gestionat, care pot fi coplesitoare, amintirile gazdei care ii vor invada mintea, o multitudine de simturi. Dar ea nu se astepta sa gaseasca si vechiul stapan al corpului, care refuza sa se predea, oricat ar insista Wanderer si oricate metode ar incerca.
Este o carte plina de actiune si de emotii, care nu te lasa sa te plictisesti o secunda si care iti arata ce inseamna sa lupti cu toate puterile pentru ce iti doresti. Si, uneori, se intampla ca iubirea sa te salveze.
"Poate că nu ar putea exista bucurie pe această planetă fără o greutate egală a durerii care să o echilibreze la o scară necunoscută."
Stephenie Meyer
Trilogia "Ultima vrajitoare din Transilvania" de Anna Vary
Seria are trei carti: Contesa Aneke, Mathias si Alexandra, dar este conectata si cu seria „Cronicile fetei lup”, de aceeasi autoare. Autoarea de drept este Cristina Nemerovschi, care a publicat sub pseudonimul Anna Vary.
Romanele sunt fantasy, cu accente gotice, si o prezinta pe Alexandra, o adolescenta care a fost exilata de catre parintii ei in satul V. din cauza unei greseli impardonabile: o idila cu fratele ei vitreg. Insa Alexandra nu ar numi toata intamplarea cu Razvan o greseala, ci o frumoasa poveste de dragoste. Totul depinde de perspectiva, presupun.
Fara acces la Facebook si fara sa poata comunica prea mult cu prietenii ei, Alexandra incepe sa exploreze satul si imprejurimile, iar in curand este coplesita de istoria si misterele care se ascund acolo. Afla despre Aneke, contesa care a fost ucisa de catre sateni pentru ca era vrajitoare, dar si pentru ca avea o relatie cu fratele sau. Dar daca a fost ucisa in urma cu mai bine de o suta de ani, de ce i se pare ca o vede la fiecare colt?
"Aici, în căsuța de piatră din care mai supraviețuiseră doar ruinele arse, trăise Aneke. Nu fusese o femeie obișnuită, asta o puteam citi din fiecare piatră pe care călcam, din fiecare frunză care crescuse pe zidul casei."
Anna Vary
Urmatoarele volume ne poarta si mai adanc in lumea plina de secrete din care fac parte Aneke, Lorena si Mathias. Iar cu cat Alexandra devine mai legata de lumea lor, parca este din ce in ce mai putin ancorata in realitate. Oare lumea aceasta magica, plina de vraji si supranatural, parca incremenita in timp, o va acapara cu totul sau va scapa? Dar… oare isi doreste sa scape?
"Nemurirea in sine nu e chiar mare lucru. Ai sa vezi. Conteaza doar fiinta alaturi de care alegi sa ti-o petreci."
Anna Vary
"Un lung drum spre o planeta mica si furioasa" de Becky Chambers
Wayfarer este o nava transportor care efectueaza diverse misiuni prin galaxie. Pentru Rosemary Harper, parea locul perfect unde sa te ascunzi, dupa ce ti-ai asumat o identitate falsa. Se va pierde cu maiestrie printre membrii echipajului, fiind ocupata cu jobul sau pe nava, ferita de ochii curiosilor…ce poate merge rau?
"Artis Corbin era două lucruri: un talentat algeist și un complet dobitoc. Cea din urmă particularitate era crucială pe o navă transportor precum Wayfarer."
Becky Chambers
Capitanul Ashby acceptă o misiune noua, extrem de profitabila si destul de periculoasa: construirea unui tunel hiperspatial catre o planetă indepartata. Misiunea le-ar asigura tuturor independenta financiara… daca vor supravietui lungului si primejdiosului drum prin galaxia in care domnea o pace din ce in ce mai fragila.
Cartea nu este plina de o actiune care iti da impresia ca alergi pentru a ramane conectat cu intamplarile ce se petrec in poveste. Mai interesant decat drumul propriu-zis catre acea planeta este tot ce se intampla pe nava, de la echipajul format din membri terestri si extrateresti, fiecare cu obiceiurile si personalitatea lui, pana la dinamica dintre ei.
De departe cel mai interesant personaj este Ohan. El, de fapt ei, sunt o pereche sianita ce poate sa se orienteze in spatiu în timpul tunelarii. Acest dar este oferit de Şoptitor, virusul sianit care odata legat de gazda ii ofera acesteia puteri suplimentare, insa ii scurteaza viata. Ohan nu este un personaj usor de asimilat sau de inteles. Si asta imi place cel mai mult la el.
In afara de Rosemary (rebela cu identitate falsa), capitanul Ashby si Ohan, pe nava se mai afla si Corbin (un tip morocanos, aproape antisocial, care asigura energia navei), Kizzy şi Jenks (mecanicii navei), Dr Chef (un extaterestru cu rol de medic si de bucatar), Sissix (un extraterestru din rasa Aandrisk, cu aspect de soparla) si Lovelace (Inteligenţa Artificială a navei, care vegheaza la starea fiecarui membru al echipajului de pe Wayfarer).
"Preocuparea oamenilor pentru „a fi fericiți” era ceva ce nu reușise niciodată să inteleaga. Nimeni nu poate fi fericit tot timpul, așa cum nimeni nu ar putea trai permanent in manie, plictiseala sau durere."
Becky Chambers
"Culorile dragostei" de Kerstin Gier
Daca iti place ideea de calatorie in timp, aproape sigur iti va placea aceasta serie. Include volumele „Rosu de rubin”, „Albastru de safir” si „Verde de smarald”. Asa cum ii spune numele, este o serie de carti de dragoste, insa toata povestea, inclusiv cea de iubire, este construita in jurul calatoriilor in timp.
Sa traiesti intr-o familie care ascunde multe secrete, este dificil, mai ales cand esti adolescenta. Insa Gwendolyn este multumita ca nu ea este cea care a mostenit gena supranaturala… asta pana se trezește brusc in Londra secolului trecut.
Intre sutele de lucruri pe care trebuie sa le invete in timp record pentru a putea calatori in trecut fara sa compromita viitorul si invidia fatisa a verisoarei ei, Gwendolyn realizeaza putin cam prea tarziu ca nu e chiar o idee buna sa te indragostești, atunci cand te afli prins intre doua epoci. Insa nu are prea mult timp sa decida ce va face cu iubirea din prezent, caci misterele din trecut o invaluiesc si se trezeste curand ca nu mai stie unde se termina minciuna si incepe adevarul.
Seria nu e neaparat o capodopera, dar e o carte destul de complexa, foarte simpatica, usor de citit, plina de actiune, presarata cu emotie si sigur va fi foarte iubita de fanii calatoriilor in timp.
Acestea au fost 5 carti fantasy/ SF mai putin cunoscute, care merita citite.
Puteam alege carti cunoscute, aparute recent sau la moda, dar am ales cinci carti interesante care nu au primit atentia pe care o meritau. Sunt cinci mici nestemate care asteapta sa fie descoperite si iubite.
Despre Ramona
„Ador sa citesc, pentru ca asa pot trai mai multe vieti intr-una. Ador sa scriu, pentru ca am prea multe idei, ganduri si emotii, pe care trebuie sa le ventilez.
Am 33 de ani si cred cu tarie ca fiind sincer e cel mai frumos mod de a trai, dar sunt constienta ca pentru a fi sincer cu tine, trebuie sa fii dispus mereu sa te schimbi, sa evoluezi, sa fii mai bun.
Am scris un roman fantasy pe care va invit sa il cititi gratuit pe blogul meu.
Citatul meu preferat este „Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.” de Gabriel Garcia Marquez pentru ca mi-a dat curajul sa imi depasesc timiditatea, sa vorbesc mai mult si sa scriu mai mult, astfel incat gandurile mele secrete sa nu mai fie secrete.”
2 comments
Sectiune atractiva de continut. Tocmai am dat peste site-ul dvs. si in capitalul de aderare pentru a afirma ca, de fapt, ma bucur de postarile dvs. de pe blog. Oricum, ma voi abona la amplificarea dvs. si chiar si la realizarea dvs. pe care o accesati constant rapid.
Vă mulțumesc frumos! Sper că veți găsi conținut interesant!