Sursa foto și editare: Canva Pro

Cărțile lunii aprilie

by Oana Lambrache

Cuprins

Bună, dragi cititori! Ne întâlnim din nou la final de lună aprilie/început de mai pentru retrospectiva cărților citite. Vă spun/scriu sincer că mi-a fost atât de dor de citit, după această pauză pe care mi-am luat-o pentru a participa la ediția de primăvară a SuperBlog, încât nu știam ce să citesc mai repede. 

Dacă sunteți curioși și dacă vreți să adăugați vreun titlu din cele citite de mine pe lista de #toread, vă invit să aflați mai multe despre lecturile mele din luna aprilie!

aprilie
Sursa foto: arhiva personală

"Petrecerea de vânătoare" - Lucy Foley

Am încheiat anul trecut cu un thriller genial – „Lista de invitați”, semnat de Lucy Foley. Astfel, am cumpărat și cel de-al doilea roman al autoarei disponibil în librării. „Petrecerea de vânătoare” urmărește un grup de prieteni, care decide să sărbătorească trecerea dintre ani la o cabană din Scoția, tradiție care durează de mai bine de 10 ani, din timpul facultății.

Alături de grupul petrecăreț, mai sunt prezenți un cuplu irlandez și cei doi angajați care se ocupă de tot ce au nevoie oaspeții. Chiar și de a-l găsi pe unul dintre ei în timpul unei furtuni, chiar dacă este vorba de un cadavru…

Povestea a fost destul de antrenantă, personajele și-au ascuns foarte bine secretele, iar vinovatul și victima ar fi putut fi oricare din cei prezenți la cabană. Din păcate, „Petrecerea de vânătoare” mi s-a părut extrem de asemănător ca acțiune și poveste cu primul roman al autoarei – un grup de persoane aflate într-o zonă greu accesibilă, fiecare personaj cu un secret pe care dorește să îl ascundă de ceilalți, doar criminalul este diferit, deși nu asta i-a fost intenția.

Romanul este unul despre prietenie, despre cum oamenii pe care i-ai cunoscut la un momendat s-au schimbat, poate chiar au devenit niște străini, dar cu care te vezi an de an, pentru a păstra spiritul prieteniei viu sau pentrua încerca să eviți adevăruri de care vrei să nu afle nimeni. Dar cât mai poate ține șarada asta? Poate până când o persoană din grup este pusă într-o situație imposibilă, pe care nu știe cum să o gestioneze…

"Ușa ferecată" - Ruth Ware

„Ușa ferecată” cred că este unul dintre cele mai complexe și complicate romane thriller pe care le-am citit în ultimul timp. Rowan Caine este o îngrijitoare dedicată copiilor din centrul în care lucrează, doar că simte că poate oferi mai mult. Din întâmplare, într-o zi de căutări pe internet, dă peste un anunț de angajare ca bonă pentru 4 copii, 4 fetițe. Pachetul salarial și bonusurile oferite o determină să aplice. Spre bucuria ei, Rowan primește postul și, astfel, începe coșmarul ei.

Romanul este scris sub forma unei scrisori din partea lui Rowan către un avocat celebru, în care îi explică prin tot ce a trecut, rugându-l să o reprezinte. Avem de-a face cu bona perfectă (pe hârtie), naivă care acceptă un job bine plătit, 4 copii care au nevoie de toată afecțiunea și iubirea din lume, 2 părinți mai mult absenți, o casă misterioasă, despre care se spune că ar fi bântuită și, la final, de o moartea unui copil, moarte de care Rowan este acuzată.

Deși pare o poveste banală, fiecare pagină m-a adus mai aproape de adevăr și de aflarea vinovatului, dar și de rezolvarea unor întrebări pe care mi le-am pus la început: de ce are Rowan o problemă cu trimiterea unei copii a permisului de conducere și de ce se face referire la un lănțișor cu litera R. Ambele întrebări și-au găsit răspuns în mărturia lui Rowan, răspuns la care nu m-aș fi gândit niciodată. „Toţi oamenii mari au fost cândva copii” spunea Saint-Exupéry, iar Rowan a fost și ea o fetiță tristă, lipsită de iubire la fel ca fetițele de care grijă, iar trecutul ei încă o urmărește.

"Fetele care ard" - C.J. Tudor

De fiecare dată când citesc un roman scris de C.J. Tudor, știu că va fi unul extraordinar. Am făcut cunoștință cu „Omul de cretă” în 2019, apoi am citit „Dispariția lui Annie Thorne” și după fiecare îmi doream să pot citi mai mult din cărțile acestei autoare. M-am bucurat ca un copil care intră în magazinul cu dulciuri atunci când am văzut că un nou titlu va fi disponibil la Editura Nemira și l-am cumpărat imediat ce a fost trimis în librării. Evident, am început să citesc cartea de cum am avut timp (chiar din acea zi) și curiozitatea mi-a fost răsplătită cu  un thriller superb!

"Cu cinci sute de ani în urmă, opt martiri au fost arși pe rug. Cu treizeci de ani în urmă, două adolescente au dispărut. Cu două luni în urmă, un vicar a murit în mod misterios."

Jack Brooks și fiica ei adolescentă Flo ajung în Chapel Croft pentru a lua în primire noul post de vicar al orășelului și dorindu-și un nou început. Drept cadou de bun venit, Jack primește o valiză cu obiecte folosite în procesul de exorcizare, iar cuțitul încă mai are urme de sânge pe lamă. Pentru că ceva nu pare în regulă, Jack începe să caute indicii referitoare la moartea fostului vicar, fiind din ce în ce mai convinsă că nu a fost vorba de o sinucidere, ci de o crimă. 

În timp ce mama ei începe să cunoască locuitorii din Chapel Croft, Flo intră în conflict cu doi adolescenți și se împrietenește cu un băiatul ciudat din oraș. A, și începe să aibă viziuni cu fete care ard!

"Lucrurile nasoale se întâmplă pentru că viața e o serie de evenimente aleatorii și imprevizibile. Vom face greșeli de-a lungul timpului. Dar Dumnezeu le iartă pe toate. Sper, cel puțin."

Jack este un personaj puternic, o femeie care atrecut prin multe situații dureroase, a crescut-o pe Flo singură și încearcă să lase trecutul în urmă. Ce mi-a plăcut la ea este credința ei în Dumnezeu, fiind conștientă că religia nu explică tot. Fiica ei este o adolescentă retrasă, pasionată de fotografie, care, din nefericire, devina victima bullying-ului și decide să se apere singură, fără să implice adulții sau persoanele specializate. Drept urmare, ajunge în câteva situații limită care mi-au dat fiori.

Romanul cuprinde și câteva capitole despre cele două fete dispărute acum 30 de ani, iar povestea lor scoate la suprafață secrete și un alt cadavru.

Finalul face lumină în toate, dezvăluind totodată și ce s-a întâmplat cu fetele dispărute, dar și cu martirii arși pe rug.

"Undă verde" - Matthew McConaughey

Nu sunt fană a actorului Matthew McConaughey, în schimb, m-a atras ideea de a citi o carte scrisă de el. Probabil, este o perioadă în care îmi place să citesc cărți scrise de actori sau persoane publice, așa că profit la maximum de această dorință a mea.

„Greenlights”, tradusă la noi sub titlul „Undă verde”, nu este o autobiografie, așa cum ați putea crede, ci un soi de jurnal intim al actorului, un caiet cu amintiri, gânduri și evenimente care l-a marcat pe Matthew McConaughey de-a lungul timpului. Poate nu este genul de carte ușor de digerat de mulți prin prisma experiențelor descrise, dar pentru mine a fost o carte despre un om care a știut să își joace rolul vieții așa cum și-a dorit, fără să dea socoteală sau explicații celor din jur.

Cartea lunii

„Fetele care ard”

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!