Sursa foto și editare: Canva Pro

Cărțile lunii martie

by Oana Lambrache

Cuprins

Martie este luna cu cele mai puține cărți citite de până acum și asta se datorează înscrierii mele la ediția de primăvară de la SuperBlog, cea mai faină competiție pentru bloggeri!

Revenind la lecturile din această lună, ele au fost doar trei, dar mă bucur că am reușit să termin două cărți deja începute și să citesc un volum de poezii. Cred că pot adăuga acestei listei și volumul „La răscruce de vânturi” pe care l-am redescoperit într-o manieră nouă – un audiobook prin intermediul aplicației Voxa, despre care am scris într-una dintre probele propuse în SuperBlog.

Mai jos puteți găsi cele trei volume pe care le-am citit, dar și cartea lunii pentru mine!

martie
Sursa foto: arhiva personală

"Eu sunt 70072" - Lidia Maksymowicz, Paolo Rodari

"Ura este un sentiment care nu face altceva decât să distrugă. Nu creează nimic, or, în lume e nevoie să creezi, nu să distrugi."

La numai 3 ani, Lidia devine prizonieră în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, iar pentru torționarii ei, doar un număr – 70072. Timp de mai bine de un an, Lidia este supusă testelor doctorului Mengele și doar cuvintele de încurajare ale mamei sale au ținut-o în viață. În tot această perioadă petrecută în lagăr, Lidia și ceilalți prizonieri au îndurat suferințe de neînchipuit, foamete, umilințe de neimaginat și teama permanentă că, în orice moment, ar putea fi trimiși în camera de gazare.

Imediat după eliberare, Lidia este adoptată de o femeie care locuia în apropierea lagărului și care o îngrijește ca pe propriul copil. După mult timp, fetița devenită acum adolescentă reușește să dea de urma mamei sale și începe să viseze la întâlnirea pe care nu credea că o va mai avea.

"Cine este ales nu se întoarce întotdeauna. Cine este ales poate muri, sfârșind în nimic. Când nu se mai întoarce unul dintre noi după câteva zile, ne uităm spre crematorii. Cu toții ne gândim la același lucru: camarazii noștri nu mai sunt, au devenit fum, cenușă, praf în aer."

Citind „Eu sunt 70072”, am descoperit o parte din lumea diabolică a doctorului Mengele, poreclit „Îngerul Morții”, a experimentelor lui, am regăsit durerea Holocaustului și am conștientizat că niciodată nu voi putea înțelege cum a fost posibilă o astfel de cruzime asupra oamenilor. Poate, citind și aflând despre ororile trecutului, vom putea să învățăm și să nu le repetăm…

Puteți găsi cartea pe site-ul Editurii Bookzone

"Lumea s-a întors cu susul în jos. Răul a devenit normalitate. Binele nu are dreptul de a exista. Îmi amintesc cele mai oribile execuții care fac parte din viața de zi cu zi.

"Omul cu marioneta" - Jostein Gaarder

Am văzut cartea „Omul cu marioneta” la Ciobanul de azi și mi-a plăcut atât de mult subiectul, încât mi-am cumpărat-o și eu și am reușit să o citesc în luna martie. Povestea poate părea una simplă, urmărindu-l pe Jakop, un bărbat singur, divorțat, care nu are decât un singur prieten în prezența unei marionete pe nume Pelle. Pentru ca totul să devină mai ciudat, Jakop merge la înmormântările unor necunoscuți, unde reușește să se integreze născocind povești despre cum i-a cunoscut pe defuncți.

"Cum e mai ușor să obținem înțelegerea asupra vieții? Este mai ușor atunci când facem rezumatul ei de la început sau când luăm ca punct de plecare chiar ziua prezentă, care bineînțeles că ne este cea mai proaspătă în memorie și, pornind de aici, rememorăm înapoi în timp până la punctul de la care a început totul?"

Cartea este scrisă sub formă de scrisoare către actuala parteneră a lui Jakop, Agnes, care suprinzător, este rudă cu cei la înmormântările cărora fusese bărbatul. Gândindu-mă acum, îmi dau seama cât de tristă este povestea din acest roman. Realizez singurătatea lui Jakop, dar și dorința lui de a fi aproape de oameni, chiar dacă este vorba de niște străini.

Volumul „Omul cu marioneta” este disponibil aici, fiind publicat de Editura Univers.

"Floarea de menghină" - Svetlana Cârstean

Ultima carte citită în luna martie a fost un volum de poezii, semnat de Svetlana Cârstean. Nu obișnuiesc să citesc poezii sau fac asta extrem de rar, dar, inspirată tot de Ciobanul de azi, am adăugat câteva volume de poezii în propria bibliotecă și am și citit unul dintre ele.

Am descoperit poeme cu rimă albă, pline de înțelesuri și de emoții, m-am regăsit și pierdut în cuvintele poetei, am citit gândurile unui suflet tulburat, care își caută salvarea, retrăind cele mai tulburătoare momente. Pur și simplu, m-am îndrăgostit de poezie citind-o pe Svetlana Cârstean!

Volumul de poezii, precum și celelalte volume ale autoarei sunt disponibile pe site-ul Editurii Nemira.

„Sînt femeie,
corpul meu pluteşte de atîta timp,

deasupra apelor întinse, alb ca o lumină de lună,
impudică și tăcută.
Sînt o mamă nemiloasă.
care-şi îmbrățișează copilul,
pînă la sufocare, il face iarăși una cu ea însăşi,
ca altădată,
cînd burțile mari erau camere umbroase de odihnă,
erau încăperile bune dinspre stradă,
camerele vacanței veșnice,
fără durere, fără lacrimi,

erau locul acela unde nimeni nu se desparte de nimeni.
Sînt o femeie, adesea urîtă,
corpul meu era ieri o barcă de hîrtie
l-am aruncat în joacă pe suprafața acestei ape,
sperînd să mă ducă departe.
Azi sînt balena ucigaşă,
adesea frumoasă,
care-şi aşteaptă pescarul.”

Cartea lunii

„Floarea de menghină”

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Te-ar putea interesa

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență atunci când îl accesați. Prin apăsarea butonului de "Accept", vă dați acordul pentru prelucrarea datelor voastre! Accept

Textul nu poate fi copiat!