Sursa foto: Femi.Eko®

Să vorbim despre noi, femeile!

Femeia modernă refuză să fie PE STOP!

by Oana Lambrache

Cuprins

Femeile sunt cele mai complexe ființe de pe Pământ. Suntem independente, suntem inteligente, suntem visătoare, suntem aprige, suntem capabile de iubire necondiționată, suntem puternice, suntem simbolul vieții, ne sacrificăm pentru familiile noastre, uitând, de multe ori, de noi. Atunci, în momentele în care nu mai putem, ne amintim de noi, de trupurile noastre obosite, suferinde și ne gândim că aceasta este menirea noastră de femei – să suferim, să îndurăm.

V-ați gândit vreodată că ar putea fi altfel? V-ați gândit să vă redescoperiți trupurile, să învățați limbile pe care le vorbesc și să reînvățați bucuria de fi femei? Vă invit alături de mine în aventura de a spune #FARASTOP, tare și răspicat, atunci când vine vorba de menstruație!

femei
Sursa foto: Femi.Eko®

Menstruația - un subiect tabu de-a lungul istoriei

Dacă vom parcurge istoria și vom căuta dovezi sau urme referitoare la menstruație, vom observa că acestea nu există sau sunt extrem de puține. De ce? Pentru că în fiecare tip de societate care a existat până acum, cuvântul menstruație a fost considerat tabu, ceva despre care nu știm foarte multe lucruri, despre care nu trebuie să întrebăm și despre care nu ar trebui să discutăm vreodată.

Din nefericire, această stigmă s-a perpetuat de-a lungul timpului, iar noi, femeile, am continuat să ne lăsăm conduse de idei învechite cărora a venit momentul să le spunem stop și să începem să vorbim deschis despre orice are legătură cu corpurile noastre.

Sistemul reproducător feminin

Înainte de a vorbi despre menstruație, cred că o scurtă recapitulare privind sistemul reproducător al femeii este necesară. Aparatul reproducător este format din organe interne și externe, fiind situat în zona pelvină a trunchiului.

Organele genitale interne sunt:

  • Ovarele = organe pereche care produc ovulele, celulele reproducătoare feminine;
  • Trompele uterine = canale care leagă ovarele de uter, cu rol în transportul spermei până la ovul și al ovulul fecundat în uter.
  • Uterul = organ muscular, care are drept scop protecția fătului în timpul sarcinii; partea inferioară a uterului poartă numele de col uterin.
  • Vaginul = canal muscular, elastic, care face legătura între uter și organele genitale externe.

Organele genitale externe sunt:

  • Muntele pubian sau muntele lui Venus = proeminență lipsită de păr până la pubertate;
  • Labiile mari = pliuri situate longitudinal față de muntele pubian, care acoperă labiile mici, delimitând vestibulul vaginal;
  • Vestibulul vaginal = zonă adâncită în interiorul căreia sunt amplasate orificiul vaginal și clitorisul;
  • Clitoris = organ cu mii de terminații nervoase, considerat centrul plăcerii sexuale al unei femei;
  • Bulbii vestibulari = continuarea internă a clitorisului, sunt situați de o parte și de alta a vaginului.
Sursa foto: Femi.Eko®

Ce este menstruația?

Conform definiției oferită de Dicționarul explicativ al Limbii Române din 2009, menstruația este o „hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv.” Citind aceată definiție, primul instinct este să considerăm menstruația ca fiind un lucru negativ prin prisma cuvântului hemoragie. Doar că lucrurile nu stau chiar așa!

Menstruația este o sângerare vaginală lunară normală, semnificând maturitatea organului reproducător al femeii care poate susține o sarcină. În cazul în care ovulul nu este fecundat, mucoasa uterină este eliminată. Un ciclu menstrual normal are o durată de 3 până la 7 zile și apare la fiecare 21-35 de zile, din prima zi a unei menstruații până în prima zi a următoareia. În timpul menstruației, sunt eliminate aproximativ 1-6 linguri de sânge, la care se adaugă și țesutul din interiorul uterului.

Menstruația poate întârzia câteva zile, numărul de zile poate varia, iar ciclul menstrual poate fi mai lung de 35 de zile din cauza schimbărilor hormonale, a stresului, a unei sarcini, a alăptării, a efectuării de exerciții fizice intense sau a fibroamelor uterine. Pentru orice modificare pe care o observăm, un control ginecologic trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi pentru a ne asigura de buna funcționare a corpurilor noastre!

Menarhă versus Menopauză

Menarha provine din cuvintele grecești menos = lună și arche = început și reprezintă prima menstruație din viața unei femei, care apare de obicei între 11 și 14 ani. La polul opus, se află menopauza, care provine din cuvintele grecești menos = lună și pausis = oprire și se poate instaura începând cu vârsta de 45 de ani.

Sursa foto: Femi.Eko®

Cutume despre menstruație

Deși în zilele noastre menstruația este privită ca ceva tabu, în Mitologie, era considerată un obiect al puterii, sărbătorit prin temple special create și închinate femeilor. Din nefericire, această idee a fost perpetuată ca un simbol al rușinii, ca o excludere a femeii în perioada menstruației, ducând la izolare și stigmatizare.

În Asia, menstruația este considerată tabu, iar discuțiile despre acest subiect sunt interzise, ceea ce duce la mari lacune în educația menstruală a tinerelor și femeilor. Din această cauză, o treime din fetele din Asia de Sud nu merge la școală în perioada menstruației, iar pentru angajate există un concediu special, considerându-se că femeile sunt mai slabe și nu pot participa corespunzător în câmpul muncii.

Spre deosebire de restul Asiei, în unele părți ale Indiei, menstruația este văzută într-un mod pozitiv, fetele primind cadouri când au parte de menarhă! Totuși, în casele tradiționaliste, stigma menstruației le ține departe de bucătării, dormitoare sau de membrii familiei, fiind considerată o boală, un proces nefiresc.

Cu aceleași probleme se confruntă și fetele din Africa, aproape întreaga populație feminină din mediul rural neputând merge la școală în această perioadă. Acestui impediment i se adaugă și lipsa produselor necesare și a educației menstruale, femeile folosind cârpe vechi pe post de absorbante.

Chiar și în Statele Unite ale Americii există situații în care femeile se simt jenate să vorbească despre menstruație sau, așa cum este cazul populației Yurok, în care sunt nevoite să locuiască separat de familiile lor. 

În anul 1985, actrița Courtney Cox a pronunțat pentru prima dată cuvântul "menstruație" într-un spot publicitar.

Sursa foto: Femi.Eko®

Cum putem elimina această stigmă?

Puțin câte puțin, cuvinte precum menstruație, vagin, vulvă, organe reproducătoare au început să fie prezente în filme, seriale, cărți și reclame, normalizând ceva ce nu ar fi trebuit niciodată să fie considerat un subiect tabu.

Cum putem ajuta acest proces? Fiind noi însene, fiind femei puternice, active, vorbind deschis despre menstruație, împărtășind experiențele noastre cu prietenele, colegele, fiicele, mamele, chiar și cu soții sau iubiții noștri!

În anul 2020, Scoția a devenit prima țară din lume care a reglementat prin lege distribuirea gratuită a produselor destinate menstruației pentru orice persoană care are nevoie de acestea. În 2021, Guvernul Noii Zeelande a adoptat o măsură asemănătoare, distribuind gratuit produsele în școli, alături de ore de educație menstruală.

Jurnal de menstruație

Prima mea menstruație a avut loc prin clasa a 8-a și nici măcar nu am realizat până când nu am ajuns la baie. A fost un moment important pentru mine, simțeam că trecusem la un alt nivel în evoluția mea. Cu siguranță, a contat și faptul că deja știam ce se întâmplă, din ce aflasem de la mama, dar și de la școală, în urma unui proiect creat special pentru fete.

Am început să folosesc absorbante, peste care puneam vată, pentru că așa fusesem învățată. A durat un timp până când am înțeles că bucata de vată nu mă ajuta cu nimic și că absorbantele își făceau treaba și fără ea.

Deși prima experiență a fost una ok, următoarele menstruații au venit ca un tăvălug peste mine, cu dureri, crampe, stări de leșin, imposibilitatea de face efort fizic, mai ales în prima zi. Am început să mă tem de posibilitatea unor scurgeri și a petelor pe haine. 

În timp, am învățat să aleg cu grijă produsele de care am nevoie în fiecare lună, să vorbesc despre stările mele și am descoperit că nu sunt singura care se confruntă cu aceste situații. De curând, am descoperit o alternativă mult mai economică și mai prietenoasă cu mediul, constând într-o pereche de chiloți menstruali Femi.Eko®!

Chiloții menstruali arată exact ca o pereche obișnuită de chiloți, sunt comozi, nu au straturi voluminoase care să incomodeze și sunt foarte ușor de întreținut. Materialele din care sunt confecționați sunt foarte fine, nu lasă deloc senzația unui absorbant obișnuit, iar senzația de confort se păstrează pe întreaga durată a purtării chiloților menstruali.

Am purtat chiloții timp de aproape 10 ore, fără să simt nevoia de a-i schimba sau a avea senzația că stau într-o baltă de sânge. La un simplu calcul matematic, în tot acest timp aș fi consumat 6 tampoane sau 4 absorbante, dar nu aș fi beneficiat de confortul și prospețimea oferite de chiloții menstruali.

Avantajele utilizării chiloților menstruali

Am testat perechea de chiloți menstruali și, deși am avut emoții la început, după puțin timp am și uitat că îi port! Pe parcursul zilei, am tot mers la baie de teama scurgerilor, dar – surpriză! – nicio pată de sânge. Am avut parte de o experiență plăcută folosind acești chiloți menstruali, pe care vi-i recomand și vouă datorită:

  • gradului de absorbție ridicat al materialelor din care sunt fabricați, ceea ce duce la lipsa scurgerilor;
  • modelelor și culorilor variate în funcție de nevoile și fluxul menstrual ale fiecărei femei;
  • versalității produsului care poate fi utilizat în timpul menstruației, în perioada post partum (mi-ar fi prins bine aceste informații după naștere), pentru incontinența urinară, dar și pentru scurgerile zilnice;
  • ușurinței de întreținere: clătire cu apă rece și, apoi, spălat în mașină la program normal, fără balsam și clor. Nu necesită călcare și nici uscare la uscătorul de rufe.
  • utilizării de până la 2 ani a unei perechi și de până la 10-12 ore pe parcursul unei zile ceea ce ajută atât din punct de vedere economic, dar și al protecției mediului;
  • celor 4 straturi din care sunt creați acești chiloți, sunt prietenoase cu pielea, folosind tehnologia SilverClear™ care oferă protecție și împotriva mirosurilor.

Sursa foto: Femi.Eko®

#FARASTOP cu Femi.Eko®

Având drept deviză „un corp sănătos și o Planetă fericită”, produsele Femi.Eko® își propun să ne redea bucuria de a fi femei! Creat de o femeie – Narcisa Christiansen – pentru femei, acest brand oferă trei opțiuni de produse pentru menstruație, în funcție de nevoile fiecăreia dintre noi, ținând cont și de cele ale planetei:

  • chiloții menstruali;
  • absorbantele reutilizabile;
  • cupa menstruală!

Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a alege produsul potrivit vouă, puteți folosi testul de compatibilitate disponibil pe site. În funcție de răspunsurile voastre, veți primi recomandări personalizate astfel încât să vă bucurați de activitățile preferate chiar și în timpul menstruației! Folosind chiloții menstruali, cupa sau absorbantele, putem merge la sală, școală, job, la teatru sau film, putem alerga în parc sau dansa prin casă! Orice activitate devine posibilă cu ajutorul acestor produse!

Sursa foto: Femi.Eko®

Matematica menstruației: aproximativ 800 de milioane de fete și femei din lume au menstruație. O femeie consumă în medie 10.000 de tampoane, plătind mai mult de 18.000 de dolari pe parcursul vieții pentru produse destinate menstruației.

Femi.Eko® se implică în problema deșeurilor provenite din menstruație, creând produse din materiale de calitate, care nu afectează mediul înconjurător. Utilizând cupele, absorbantele sau chiloții menstruali și tu poți ajuta la diminuarea cantităților de deșeuri ajunse la gropile de gunoi.

Sursa foto: Femi.Eko®

Femi.Eko® își propune să ajute toate femeile din România, oferind produse pentru menstruație gratuite tinerelor și femeilor din zonele sărace prin intermediul ONG-urilor.

Dacă simți că vrei să schimbi ceva la tine, alege produse sustenabile pentru menstruație! Alege să vorbești despre menstruație, despre produsele speciale Femi.Eko®, educă și oferă informații pentru a ajuta la înlăturarea stigmei asupra sângerării lunare a femeilor de pretutindeni!

Provocarea #FARASTOP

Luna Martie este luna femeilor, așa că te invit să îți îmbrățișezi feminitatea și să îți iubești corpul! Arată lumii cum faci asta printr-un comentariu sau o fotografie sugestivă postată pe contul tău de social media, folosind #FARASTOP! Imaginea mea e mai jos. Acum e rândul tău!

Sursa foto: arhiva personală

Am scris acest articol pentru proba numărul 8 de la Spring SuperBlog 2022.

3 comments

Inimadincuvinte martie 23, 2022 - 11:01 pm

Interesant sa aflu ca si in alte tari, cu atât mai mult in Statele Unite, menstruatia e un subiect tabu. Credeam ca doar Romania este tabu la tot ce inseamna feminitate si sexualitate. Mult succes Oana!

Reply
Oana Lambrache martie 23, 2022 - 11:19 pm

Și pe mine m-a surprins! A fost o probă interesantă din care am învățat o mulțime de lucruri noi! Îți mulțumesc mult de tot, Oana!

Reply
Proba 8. Femeia modernă refuză să fie PE STOP! martie 24, 2022 - 5:59 pm

[…] Să vorbim despre noi, femeile! […]

Reply

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!