Cuprins
De-a lungul timpului am cumpărat o mulțime de haine, unele care îmi puneau sau nu silueta în valoare, altele care erau la modă, foarte multe pe care nu le purtam și care doar ocupau spațiu în dulap. De ceva timp, însă, îmi doream să pot reorganiza dulapul cu haine, să fac ordine și să păstrez doar hainele pe care le îmbrăcam cel mai des. Practic un detox vestimentar!
A fost destul de greu în primele minute pentru că îmi doream să păstrez aproape toate hainele deși nu le purtam. Am tras aer adânc în piept, le-am scos pe toate din dulap și am început trierea! Ce a ieșit, citiți mai jos!
Pasul 1 - Operațiunea detox vestimentar
După ce am născut am rămas cu ceva (mai multe) kilograme în plus, pe care visez să le pot da jos în timp. Drept urmare, hainele pe care le aveam nu mi se mai potriveau nici ca mărimi, nici ca stil. Așa că am decis să fac curat în dulap și să păstrez doar hainele care mi se potriveau și pe care le purtam cel mai des. Dulapul meu era plin de rochii, fuste, pulovere din care alegeam mereu și mereu aceleași 2-3 piese.
Gândul la un detox vestimentar mi-a dat târcoale de ceva vreme, chiar mai făcusem asta o dată, dar atunci păstrasem multe haine crezând că le voi purta la un momentdat. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să amân inevitabilul. După ce am terminat de scris pentru SuperBlog, mi-am luat câteva zile de pauză, apoi am decis că sosise momentul acestui detox.




Într-o zi de joi din decembrie, am scos toate hainele, gențile și ce se mai găsea în dulap, le-am înșirat pe pat și am sortat un morman de haine.
Am hotărât să pun înapoi în dulap o pereche de blugi, 2 perechi de pantaloni stil țigaretă, 4 fuste, câteva cămăși, pulovere și rochii și majoritatea genților și rucsacurilor. Astfel, am putut vedea clar ce piese vestimentare îmi lipseau și ce să cumpăr. La scurt timp, mi-am achiziționat 2 perechi de blugi, pentru că în ei mă simt cel mai bine și nu puteau lipsi din garderoba mea.
Pasul 2 - Donat versus reciclat
Majoritatea hainelor la care am renunțat erau într-o stare bună și foarte bună, cred că aveam și o bluză cu eticheta încă netăiată. Gențile i le-am dat mamei mele pentru că știa pe cineva care ar fi avut nevoie de ele. Hainele le-am pus în pungi și am decis să le duc la centrele de colectare pentru a fi triate și curățate corespunzător.
Pentru că nu știam sigur unde pot găsi astfel de centre, am căutat pe internet și am dat peste un proiect drăguț inițiat de Fashion Days. O serie de containere speciale au fost amplasate în diverse orașe din țară pentru colectarea hainelor vechi. În urma colectării, articolele vestimentare sunt igienizate, sortate și date spre reutilizare sau reciclare în cazul în care prima opțiune nu este viabilă.
Tot citind, am descoperit că astfel de campanii de reciclare sunt oferite de marile magazine de haine precum H&M sau Oysho.
Pasul 3 - Investiții inteligente în piese atemporale
În urma acestui detox vestimentar, am conștientizat o problemă pe care o aveam, dar pe care nu știam cum să o rezolv – achiziția de haine nepotrivite stilului sau siluetei mele. Acum am rămas cu articole care, cred eu, că mi se potrivesc și cu o listă maaare de haine pe care îmi doresc să le adaug în garderoba mea.
Ce fac pentru a evita cumpărăturile în exces? Aleg haine din materiale de calitate, haine care să își păstreze valoarea în timp, mă întreb dacă chiar am nevoie de acel articol vestimentar, cumpăr haine potrivite mie, în care să mă simt bine și încerc să creez combinații cu hainele pe care le am deja, adăugând accesorii pentru un aer nou întregului outfit. Totuși, cel mai important este că petrec timp în magazinele virtuale comparând haine și materiale înainte de a lua decizia finală și de a cumpăra hainele pe care mi le doresc!
Poate că, o dată cu maturizarea, am ajuns să înțeleg mai bine conceptul de less is more și acum încerc să îl pun în practică pentru a beneficia la maximum de hainele mele!
6 comments
Felicitări pentru articol și pentru detoxul vestimentar. Mi-ai dat o idee genială și un impuls pentru o acțiune pe care o toooot amân în speranța că voi reveni la silueta ideală anterioară.
Îți mulțumesc mult! Și eu am tot amânat până când am zis că nu se mai poate și am făcut curățenie temeinică! Îți urez mult succes!
Cred că e timpul să fac și eu un detox vestimentar! Mulțumesc pentru inspirație, Oana!
Cu mare drag! Mult succes și poate te inspiră și la un articol detoxul!
Pandemia apropo de efectele pozitive a avut matele merit ca m a ajutat sa ma mai eliberez de multe haine care imi ramasesera mici. Acum mai am doar care nu mi mai plac, multe si acelea dar mi am propus o regula-de fiecare data cand imi iau ceva nou, renunt la ceva vechi si asa voi fi macar la un nivel constant. Bun articolul si da cumparaturile online sunt mult mai eficiente din perspectiva cheltuielilor
Îmi place regula cu nou versus vechi! Eu încerc să nu mai cumpăr tot ce văd sau cred că aș purta și îmi doresc să pot crea o garderobă cu haine pe care chiar să le port.