Sursa foto și editare: Canva Pro

Drumul Aryei

by Oana Lambrache

Simt șinele tremurând, apoi aud trenul șuierând și știu că am o singură șansă să scap din închisoarea în care am trăit până acum câteva zile, până când ochii mi-au fost deschiși spre cunoaștere și spre adevăr. Șinele zăngănesc din ce în ce mai puternic, respir adânc și îmi iau avânt, lăsând în urma mea un trecut al unei persoane pe care nu o cunosc și plecând pe drumul care mi-a fost sortit să merg de la naștere.

Sar și mă apuc cu mâna de bara de metal a ultimului vagon, iar cu o forță pe care nu știam că o am mă ridic pe trepte și să ajung în siguranță în tren. Simt cum lacrimile îmi curg pe față, privind orașul care mi-a fost casă și închisoare timp de 19 ani.

***

Acum 100 de ani, în 3104, Pământul a fost invadat de o specie de extratereștri, care își spuneau Supra-Oameni. Aveau aceeași înfățișare ca a noastră, doar ochii lor erau diferiți și nu într-un mod bun, erau negri, iar atunci când ne priveau, căpătau irizații aurii de parcă încercau să ne hipnotizeze. Supra-Oamenii au promis că ne vor ajuta, că vor pune capăt sărăciei, foametei și că vom începe o nouă eră. Și chiar așa a fost; pentru câțiva ani. Apoi, au început să ne distrugă puțin câte puțin: boli ciudate care lăsau oamenii fără suflu pe stradă, aparate care explodau în mâinile celor care le utilizau, virusuri injectate în dozele de apă. Bineînțeles, nu au existat dovezi care să îi acuze pe Supra-Oameni de aceste atrocități, dar oamenii deja nu mai credeau în vorbele lor ambalate frumos. Din câteva miliarde, ajunsesem, în câțiva ani, la câteva sute de mii de locuitori ai Pământului, împrăștiați peste tot, trăind în fantomele a ceea ce au fost marile orașe ale lumii.

Acela a fost momentul în care Supra-Oamenii și-au pus în aplicare adevăratul lor plan – repopularea planetei. În laboratoare cu aparatură nemaivăzută, au început să creeze copii, folosindu-se de mame pământene și genele Supra-Oamenilor, rezultând copiii perfecți. Doar că planul lor perfect a avut o fisură – eu.

***

Numele meu este Arya și am fost unul dintre primii copii creați în laborator de Supra-Oameni și cea care va opri planul lor malefic o dată și pentru totdeauna.

Am împlinit 19 ani acum câteva zile, ocazie cu care mi-am primit profeția la fel ca toți viitori adulți înaintea mea. Profeția este o fiolă cu lichid verde care dezvăluie fiecăruia viitorul lui. În cazul meu, lichidul a luat forma un vapori în contact cu aerul și am văzut două etape diferite: trecutul – venirea Supra-Oamenilor și planul lor și  viitorul – sfârșitul lor și pe mine care pune capăt anilor de suferință.

Încă nu realizez ce am văzut, încă mă simt ca un intrus în propria viață și mă gândesc dacă am luat decizia bună, dacă nu ar fi trebuit să inventez ceva și să continui să-mi trăiesc viața ca până acum. Apoi, îmi dau seama că nu aș fi putut face asta, nu după ce am văzut viitorul.

Știu că mă pot răzgândi și acum, chiar dacă am urcat în tren, nu sunt o persoană curajoasă, niciodată nu am fost, aș putea sări și m-aș putea întoarce acasă, în centrul în care locuiesc toții copii creați în laborator până la 19 ani. Aș putea continua să fac totul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar la fel de bine știu că nu mă pot preface și că, la un momendat, ceva din purtarea mea m-ar da de gol. Niciodată nu mi-au plăcut regulile, mereu am căutat să le încalc, deși eram pedepsită pentru fiecare abatere. Îmi dau seama că luptam contra societății perfecte creată de Supra-Oameni cu mult înainte de a-mi afla viitorul conform profeției. Doar că niciodată nu am înțeles de ce făceam toate lucrurile acelea, de ce luptam contra cuiva care îmi voia doar binele. Acum știu de ce și sunt mai hotărâtă ca niciodată să îmi înfrâng demonii interiori.

Îmi șterg lacrimile de pe față și cotrobăi prin ghiozdan, căutând o cană și sticla cu apă. Beau cu lăcomie apa rece, în timp ce privesc apusul din trenul care mă duce din ce în ce mai aproape de finalul poveștii…

Am scris această poveste ca parte a programului S.I.M.T. creat de Mona Șimon.

4 comments

Inimadincuvinte ianuarie 11, 2022 - 1:55 pm

Foarte foarte fain Oana! Ai putea sa scrii o carte pentru ca ti ar iesi de minune! Originala povestea, cu talc despre perfectiunea imperfecta, cu introspectie, mi a placut tare mult!

Reply
Oana Lambrache ianuarie 11, 2022 - 2:48 pm

Îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase!

Reply
Mona ianuarie 11, 2022 - 2:42 pm

Felicitări, Oana și îți mulțumesc din suflet! Un text excelent, o poveste foarte bună pe care ar merita să o continui! Bravo! Te îmbrățișez!

Reply
Oana Lambrache ianuarie 11, 2022 - 2:48 pm

Mulțumesc mult, Mona! Poate o dezvolt în ceva mai amplu!

Reply

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Te-ar putea interesa

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență atunci când îl accesați. Prin apăsarea butonului de "Accept", vă dați acordul pentru prelucrarea datelor voastre! Accept

Textul nu poate fi copiat!