Sursa foto: canva.com

Sfârșitul lumii

by Oana Lambrache

– Da, mamă, mi-am luat chestiile de bază. Da, mamă, am împachetat toate actele în pungi de plastic. Acum ies din casă și mă îndrept spre gară. Ar trebui să ajung în seara asta la tine. Sigur, te sun la fiecare 60 de minute. Trebuie să închid acum. Te pup!

Ana iese din apartamentul nr. 12 cu un rucsac în spate, plin cu acte, haine și încălțăminte și cu laptopul într-o geantă specială în mâna dreaptă. Se oprește câteva minute în fața apartamentului, oftând și gândindu-se când și dacă va mai deschide creodată ușa casei sale. E aproape sigură că nu. 

***

Au trecut 4 zile de când mass-media a luat foc anunțând invazia unei noi specii de extratereștri. Aceștia veneau dintr-un univers paralel, unde locuiau pe o versiune total opusă a Pământului: fără gunoaie, fără boli, fără lupte. Părea planeta perfectă. Extratereștrii transmiseseră un mesaj prin care anunțau întreaga omenire de venirea lor și de faptul că vor să transforme Terra noastră în Terra lor; practic o variantă îmbunătățită. Totul părea perfect, singura problemă era că planul lor presupunea eliminarea a 50% din populație aleatoriu pentru ca Noul Pământ să funcționeze cum trebuie.

Oamenilor li s-a permis ca timp de o lună să își trăiască viețile așa cum își doresc: vacanțe, haine, mașini, orice i-ar fi făcut fericiți, gândindu-se la ultimele zile în viață.

***

Ana avea 26 de ani și visa la o carieră în dans. Vestea venirii extratereștrilor și a planurilor lor îi distruseseră acest vis. Așa că decisese să se întoarcă acasă, lângă mama ei. Era cel mai bun mod de a-și petrece, probabil, ultimele zile.

Privind ușa, încă nu-i venea să creadă, dar trebuia să aceepte inevitabilul. Ana se întoarse cu rucsacul în spate și se lovi de un corp masiv care o făcu să să își piardă echilibrul și să cadă.

– Scuze, nu mă uitam pe unde … începu ea să-și ceară scuze, dar se opri rapid când văzu de cine se lovise. Tu? Ce cauți tu aici? spuse pe un ton răstit în timp ce furia i se citea în privire.

– Aici locuiesc sau ai uitat? Cumva invazia ți-a afectat mintea și nu mai știi cine sunt? Da-mi voie să-ți …

– Nu îți dau voie să nimic, Tom! Știu cine ești și nu e momentul să redeschidem discuții vechi.

Băiatul din fața ei, Tom, zâmbea discret, uitându-se din când în când la ceas, care arăta ora 8:32.

– Uite, Ana, noi am avut ceva frumos, s-a terminat, iar acum, surpriză!, se termină lumea, iar eu nu am chef să-mi petrec sfârșitul lumii certându-mă cu fosta mea iubită. Așa că eu plec, am tren în 40 de minute și nu stă după mine.

Tom își luă bagajul mic și dădu să plece, se răzgândi și o ajută pe Ana să se ridice.

– Mersi, Tom! Dar ești nedrept, îi aruncă ea cu ură. Știi bine că între noi s-a terminat pentru că puneai munca pe primul loc.

– Ana, tu auzi ce spui? Eu puneam munca pe primul loc? Dar tu care plecai de dimineața până seara la audiții sau cursuri?

– Ok, am greșit amândoi. Nu am putere pentru cearta asta. Lumea se termină pentru jumătate dintre noi și nu vreau să se termine pentru mine pe un hol amărât. 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

***

Au trecut 2 luni de când a rămas doar jumătate dintre noi pe Pământ. Totul s-a schimbat; lumea, planeta, chiar și extratereștri, care au plecat la scurt timp după ce și-au făcut treaba. Cred că s-au speriat și ne-au abandonat, fără să știm încotro s-o apucăm.

A fost al naibii de greu, încă este. Să vezi cum oamenii se risipesc precum nisipul la malul mării, cum se topesc în brațele tale până când rămâi singur…

Deși ne anunțaseră că vom avea la dispoziție o întreagă lună, extratereștrii s-au răzgândit și au distrus 50% din omenire chiar în ziua în care plecam spre gară, spre părinții mei. A fost ultima zi în care am văzut-o pe Ana.

Ne știam de vreo 3 ani și fusesem împreună timp de câteva luni. Apoi am renunțat pentru că eram absorbiți de visele noastre și de muncă.

Atunci când ne-am lovit unul de celălalt pe hol și am văzut-o, am realizat că o iubeam și că am fost un prost când am renunțat la ea. Poate că sfârșitul lumii a avut ceva de spus cu privire la sentimentele mele, poate că frica m-a împins să o sărut, poate că frica a făcut-o pe ea să-mi răspundă la sărut. Mi-aș fi dorit să o fi putut privi încă o dată în ochi și să-i fi spus că o iubesc, dar extratereștrii au avut alt plan. Am simțit că ceva era în neregulă, iar când am deschis ochii, un nisip fin se scurgea printre degetele mele. Un ultim sărut și ea s-a dus…

Haosul a pus stăpânire pe Pământ pentru câ sfârșitul venise mai devreme și nimeni nu s-a așteptat la asta. Am crezut cu toții că mai aveam timp, pentru ce nici acum nu știu. 

Noua ordine a lumii ne ajută să mergem mai departe, mulți vorbesc despre ce ar trebui să facem, cum să nu repetăm greșelile din trecut. Îi ascult, dar merg mai departe. Încă nu am putere să continui, să uit ce-a fost.

Merg la întâmplare pe străzi și o văd pe Ana peste tot: în zâmbetele celor din jur (oare cum fac asta când oamenii dragi lor au dispărut?), în adierea vântului, în sunetul muzicii, în vibrația orașului. O văd și o simt peste tot, o aud șoptindu-mi „Sunt aici!” de parcă este în spatele meu și așteaptă să mă întorc zâmbindu-i.

Te-ar putea interesa

2 comments

Raluca Ailincăi septembrie 23, 2021 - 7:19 pm

Sper sa fie și o continuare! ♥️

Reply
Oana Lambrache septembrie 23, 2021 - 7:48 pm

Mă gândesc și la o continuare! 🙂

Reply

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență atunci când îl accesați. Prin apăsarea butonului de "Accept", vă dați acordul pentru prelucrarea datelor voastre! Accept

Textul nu poate fi copiat!