"Cele mai importante lucruri sunt lucrurile cel mai greu de rostit, căci cuvintele le diminuează. Este greu să-l faci pe un străin să-i pese de lucrurile bune din viața ta."
Puțin King nu strică niciodată! Mai ales când au trecut 2 luni de la ultimul roman citit. Drept urmare, mi-am făcut curaj și am început „Anotimpuri diferite”, un roman destul de voluminos care cuprinde patru povești ce au în comun condiția umană:
- „Închisoarea îngerilor” – cea mai bună poveste a lui King care descrie puterea răbdării ființei umane în cele mai teribile circumstanțe. Este povestea în care mi-am dorit ca protagoniștii să aibă parte de un happy end. Descrierile vieții din pușcărie, personajele create inteligent, motivațiile acestora de a trăi construiesc o poveste emoționantă despre speranță, cea care ne ține în viață mereu!
- „Un elev capabil” – cea mai întunecată poveste a lui King după părerea mea. Un tânăr elev află detalii monstruoase despre ceea ce se petrecea în lagăre chiar de la un general nazist, fiind extrem de curios și punând tot felul de întrebări, care ne arată firea bolnavă a băiatului.
- „Cadavrul” – este tipul de poveste care îți amintește de copilărie și de prietenii de atunci, pe care îi vedeai alături de tine în orice moment al vieții.
- „Metoda respirației” – mi-a lăsat impresia că nu are nimic de-a face cu romanele pe care le-am ctitit de King. Părea o simplă povestioară în care nu se întâmpla nimic deosebit. Mi-am schimbat părerea atunci când am citit povestea în poveste despre o femeie necăsătorită și însărcinată, dar care își dorea să păstreze copilul în ciuda dezaprobării societății. Finalul macabru transformă povestea într-una dintre cele mai bune lecturi ale lui King pentru mine.
Primele trei povești au fost transpuse în filme, iar, de curând, am reușit să văd „The Shawshank Redemption”, un film superb!
Fiecare dintre cele patru povești a avut un impact aparte asupra mea, iar „Un elev capabil” a fost cea care m-a determinat să recunosc că, în sfârșit, am descoperit povestea lui King care m-a speriat cel mai tare prin prisma descrierilor legate de atrocitățile din timpul Holocaustului.
Alături de „Un elev capabil”, „Metoda respirației” mi-a dat fiori când am citit finalul. Deși citisem că ar fi povestea mai puțin reușită dintre cele patru, ultimele pagini sunt cele care o ridică și o transformă într-o scriitură marca King.
"Singurul motiv pentru care cineva scrie povești este că, în acest fel, poate să înțeleagă trecutul și să se pregătească pentru o viitoare nemurire. (...) Singurele două forme utile de artă sunt religia și poveștile."