Cuprins
De fiecare dată când plec în vacanță, primul lucru pe care îl pun în bagaj este o carte, uneori chiar mai multe! Le aleg cam cu o săptămână înainte de a pleca, astfel încât să am destul timp să mă răzgândesc. Nu o fac. Mereu îmi păstrez cărțile alese și citesc atât cât îmi permite timpul.
Din cauza pandemiei, nu am reușit să plecăm în afara țării (dar plănuim asta) și am făcut câteva escapade scurte la noi în țară. Bineînțeles, mi-am luat o carte cu mine pentru a citi pe drum. În noua formulă de trei, cititul ar fi putut deveni un lux, un moft poate, doar că nu a fost așa. Sebastian își face somnurile de zi în mașină și asta îmi permite să mă pot bucura de câteva pagini în timpul drumului.
În general, am ales cărți palpitante pentru vacanțe, cărți care să mă atragă, de genul romanelor polițiste sau thriller, dar nu am exclus biografiile sau, chiar, cărți despre călătorii.
Astăzi, vă propun 10 cărți pe care le puteți pune în bagaj pentru viitoarea vacanță!
"Fata din tren" - Paula Hawkins
„Fata din tren” este cartea care mi-a făcut cunoștință cu genul thriller și pe care o recomand tuturor celor care vor să citească un astfel de roman.
Personajul principal, Rachel, este o femeie proaspăt divorțată, care își îneacă amarul în alcool, pierzându-și, astfel, locul de muncă. Pentru a păstra aparențele, Rachel continuă să plece de acasă și să meargă cu trenul spre oraș, unde pierde timpul, de multe ori în compania unei sticle cu băutură.
Într-una din zile, Rachel vede pe geamul trenului o scenă de infidelitate dintre o necunsocută pe care o zărea adeseori în drumul ei spre oraș. Atunci când femeia este dată dispărută, Rachel crede că poate fi de ajutor și dă vina pe bărbatul cu care o văzuse pe femeie. Dar este el, oare, bărbatul misterios din viața necunoscutei?
"Strigă-mă pe numele tău" - Andre Aciman
Despre „Strigă-mă pe numele tău” am scris aici și rămân la aceeași părere – este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit. De la descrierile locurilor, pe care le puteam vedea în timp ce citeam, și până la relația dintre Oliver și Elio, romanul lui Aciman este o minunată călătorie de descoperire de sine și o poveste fascinantă de iubire.
"Mănâncă, roagă-te, iubește" - Elizabeth Gilbert
De câte ori mă gândesc la romanul scris de Elizabeth Gilbert, îmi amintesc de scena iconică în care Julia Roberts savurează o pizza Margherita în Napoli și declară că ar putea avea o relație cu ea :))
O altă carte cu descrieri bine gândite și construite, „Mănâncă, roagă-te, iubește” m-a plimbat în trei colțuri ale lumii fără să ies din casă și mi-a arătat că dragostea găsește o cale indiferent de obstacole.
"Hobbitul" - J.R.R. Tolkien
Pentru că ce vacanță ar fi una fără o poveste despre călătorie plină de aventuri?!
„Hobbitul” este prequel-ul trilogiei „Stăpânul Inelelor”, spunând povestea lui Bilbo Baggins, unchiul lui Frodo (cel care a dus inelul înapoi în Mordor) de dinainte de a deveni un bătrânel simpatic, care își face mult prea multe griji cu privire la averea lui.
Cartea poate fi citită separat de trilogie, singurele legături fiind câteva personaje prezente în ambele povești.
"Povestea mea" - Michelle Obama
Michelle Obama este o prezență puternică, o femeie luptătoare, care nu se dă la o parte din calea muncii. Înainte de deveni Prima Doamnă a S.U.A., ea a fost Michelle, o fetiță simplă, care devenit Michelle-femeia, luptând și doborând orice barieră.
Cartea, care este o autobiografie, descrie viața lui Michelle Obama din copilărie până în momentul în care ea și familia ei au părăsit Casa Albă. Descoperim, astfel, detalii despre cum era Michelle în copilărie, despre cum și-a urmat visul la facultate, despre viața sa ca Primă Doamnă și despre cum un astfel de titlu i-a schimbat viața permanent.
"Aleea cu licurici" - Kristin Hannah
Înainte de a citi cartea, am văzut serialul produs de Netflix; abia după, am aflat că există și o carte și am început să o citesc.
Kate și Tully sunt două firi total opuse, dar tocmai diferențele dintre ele le-au apropiat și le-au dăruit mai bine de 30 de ani de prietenie. Cu bune și cu rele, cu divergențe, cu momente de bucurie, Kate și Tully au fost de nedespărțit, iar atunci când una dintre ele avea nevoie de cealaltă, totul era lăsat deoparte pentru cea mai bună prietenă.
"Unde ai dispărut, Bernadette?" - Maria Semple
Îmi place mult felul în care scrie Maria Semple, iar acum doi ani când am citit „Unde ai dispărut, Bernadette?” am fost fascinată de carte. Bernadette este o fostă arhitectă de succes, care a decis să se mute în Seattle cu soțul și fiica lor; până într-o zi când Bernadette decide să fugă și nimeni nu mai știe nimic de ea.
Un amalgam de scrisori, email-uri, mărturii ale vecinilor și fax-uri conturează povestea lui Bernadette și ne țin în suspans până la final când aflăm (sau nu) unde a dispărut.
"Mr. Mercedes" - Stephen King
Ce vacanță ar fi fără un roman scris de regele romanelor horror?! Dacă ar fi după mine, v-aș recomanda numai cărți de King de pus în bagaj, dar, pentru că am vrut să aleg numai una, am ales primul volum al seriei Bill Hodges din considerente pur legate de numărul de pagini.
Mr. Mercedes este numele dat unui criminal care intră cu mașina în oamenii care așteptau de la prima oră a dimineții pentru a obține un loc de muncă. În urma accidentului, câteva persoane mor, altele sunt rănite, iar noi cititorii aflăm cine este misteriosul Mr. Mercedes. Pentru mine a fost un șoc să știu cine este criminalul chiar de la începutul cărții, mai ales că în romanele de acest gen, criminalul este dezvăluit la final.
Deși descrierile din carte sunt extrem de realiste, nu vă faceți griji – nu este vorba de un roman horror așa cum ne-am aștepta de la King, ci un thriller cu accente polițiste care vă va ține în suspans până la final!
"Necunoscuta din congelator" - Rodica Ojog-Brașoveanu
Un autentic roman polițist aparținând unui autor român, care ne prezintă o crimă mai puțin obișnuită – o femeie este ucisă, iar cpul îi este depozitat în congelatorul unui om de afaceri român stabilit în S.U.A. În scurt timp, locuitorii blocului în care omul de afaceri are apartamentul încep să primească părți din corpul femeii, devenind cu toții suspecți.
Înainte de a citi romanele scrise de marea doamnă a literaturii polițiște românești, nu știam nimic despre ea sau despre opera ei. Citindu-i seria al cărei personaj principal este Melania Lupu, am descoperit romane pline de suspans, de intrigă și de piste false pentru ca, în final, criminalul să fie persoana la care m-am așteptat cel mai puțin.
Dacă vreți ca soarele să frigă mai puțin, vă puteți răcori cu un roman polițist direct din … congelator!
"Scandalul" - Fredrik Backman
… este romanul meu preferat dintre romanele lui Bakman, alături de continuarea „Noi contra voastră” pentru că sunt genul de romane în care binele învinge și chiar avem nevoie de astfel de lecturi.
Fata antrenorului de hochei din Björnstad este violată de starul echipei, iar când aceasta decide să spună adevărul, orașul este scindat în două tabere – cei care cred că totul este o minciună și cei care cred adevărul. Cu capitole scurte, dar care te determină să vrei să mai citești încă unul și încă unul, „Scandalul” este o poveste adevărată despre societatea de azi, în care adevărul este pus la îndoială, iar victima și acuzatul își schimbă rolurile.
Pentru că vara deja a pus stăpânire pe noi, iar căldura a devenit sufocantă, vă invit să citiți unul dintre romanele de mai sus pentru ca toamna să vină mai repede cu un val de răcoare!
Voi ce cărți luați cu voi în vacanță?