Sursa foto și editare: canva.com

5 întrebări incomode

by Oana Lambrache

De-a lungul vieții, fiecare dintre noi suntem asaltați de întrebări mai mult sau mai puțin incomode care vin, de obicei, din partea rudelor. Și astfel de întrebări se repetă la fiecare reuniune de familie, de parcă ar fi un pick-up stricat.

Pentru că și eu am trecut prin astfel de situații, am făcut un top 5 al celor mai agasante întrebări. Da, sunt mult mai multe și da, toate sunt enervante, dar cred că cele 5 întrebări incomode de mai jos sunt cireașa de pe tort.

Astăzi vă voi scrie despre acele întrebări incomode pe care nu ar trebui să le rostim vreodată, indiferent de motiv, pentru că, pur și simplu, nu e treaba nimănui când și dacă se vor petrece anumite evenimente în viața celui chestionat.

Cuprins

5 întrebări incomode

1. Când te căsătorești?

Ești singur sau, și mai rău, într-o relație? Și ce mai așteptați? Timpul trece! 

Treaba mea și a partenerului ce așteptăm! Nu e musai să te căsătorești pentru a avea o familie sau pentru a te comporta ca atare. O foaie de hârtie nu schimbă cu nimic sentimentele dintre doi oameni care se iubesc. 

Dar gura lumii ce va zice? Să zică ce-o vrea! Aștept să aflu ce s-a întâmplat cu lumea care nu mai putea de grija mea!

Căsătoria este o alegere de comun acord între parteneri și nu trebuie influențată de cei din jur. Da, eu am ales căsătoria și schimbarea numelui pentru că mi-am dorit asta. Am visat o rochie albă, o petrecere, un moment în care am fost doar noi doi, iar cei dragi ne-au fost alături. Dar sunt oameni care nu își doresc asta și ei sunt ok cu alegerea lor la fel cum ar trebui să fie și cei din jurul lor.

2. Când faceți un copil?

Aceasta este cea mai grea întrebare dintre toate pentru că răspunsul poate fi extrem de dureros pentru cuplul căruia îi este adresată. Nu există un moment stabilit prin lege în care trebuie să ai un copil, la fel cum nu există vârsta perfectă pentru a-l avea. Poți avea un copil la 20, la 30 sau la 40 de ani, atât timp cât îi poți asigura condițiile necesare de creștere și dezvoltare și voi, ca părinți, vă doriți un copil.

Copilul este o ființă vie care are nevoie permanentă de un adult în primii ani de viață, nu este o jucărie sau un animal de companie pe care să îl lași într-un colț și să îți vezi de treaba ta. Da, el va căpăta independență atunci când va începe să se târască sau să meargă, dar adultul trebuie să fie mereu lângă pentru a preveni accidentele și pentru a-l îndruma.

Revenind la întrebarea de mai sus, ea nu ar trebui adresată niciodată pentru că poate aduce un stres cuplului de care nu are nevoie. Este posibil ca cei doi să încerce să conceapă un copil sau deja așteaptă un copil,  dar nu vor să anunțe încă acest lucru sau nu pot avea un copil, iar întrebarea nu va face decât rău. Dacă ultimul scenariu se aplică, vine și scuza vai, dar nu am știut…; tocmai, pentru că nu ai știut, încearcă să te abții. Nimeni nu anunță un astfel de lucru în gura mare pentru că este ceva intim, care nu privește pe oricine.

3. Vai, dar de ce nu îi faceți și o surioară sau un frățior?

Pentru că n motive: nu ne dorim, nu avem încă în plan, a fost o primă sarcină dificilă și nu vrem să repetăm, nu mai putem etc. Oricare ar fi motivul, din nou, el nu privește pe nimeni decât pe părinți. Iar vorba să aveți pereche mi se pare extrem de ciudată!

La fel de ciudată ca atunci când un adult întreabă copilul dar nu vrei să îți aducă barza un frățior sau o surioară? Nu, nu vrea, că barza nu aduce copii și nu, nu este alegerea copilului, este a părinților care vor sau nu, care pot sau nu, care își doresc sau nu să aibă un al doilea sau al treilea copil. Astfel, revin la întrebarea 2 – poate că părinții își doresc, dar nu mai pot avea un copil și intervine, din nou, starea de stres și de suferință pentru cuplu. 

4. Câți bani câștigi?

În situația ingrată în care nu ai ultimul răcnet de mașină/telefon/tabletă/ceas etc și o vilă cu minimum 3 etaje, este clar că nu câștigi destul conform unor norme impuse de cine știe cine.

Bogăția unui om nu stă în lucruri materiale sau cel puțin nu doar în ele și aici mă gândesc la cărți, care, deși sunt obiecte, îmi aduc o stare de bucurie de fiecare dată când adaug un volum nou în bibliotecă.

Salariul tău, indiferent de câte 0-uri are, este personal și nu ar trebui să intereseze pe nimeni. Eu merg pe ideea că atât timp cât îmi permit anumite lucruri din banii mei, nu trebuie să fie treaba nimănui cât câștig.

5. Vai, dar ce te-ai îngrășat!

Nu e o întrebare ca cele de mai sus, dar, cu siguranță, v-ați lovit de o astfel de afirmație la o reuniune de familie! Eu una m-am lovit de ea de nenumărate ori până când am găsit răspunsul salvator îmi place mâncarea și iubitul/logodnicul/soțul mă scoate în oraș la fiecare masă. Am ieșit destul de des să luăm masa în oraș, de cele mai multe ori comandăm acasă ce avem chef să mâncăm, mai ales în ultimul timp când numai la gătit nu mi-a stat mintea.

Slăbitul sau îngrășatul iarăși nu privesc pe nimeni! Dacă am pus câteva kg pe mine, e treaba mea, poate chiar mi-am dorit să fac asta sau poate am o afecțiune care a dus la acumularea kg în plus. La fel și cu slăbitul. Eu îmi doresc să pot da jos câteva kg, dar fac asta pentru mine, pentru a mă simți bine cu mine. Nu numărul kg mă deranjează, ci aspectul de după naștere. Îmi doresc să pot da jos fix acolo unde am nevoie și voi face asta atunci când mă voi putea concentra pentru a obține rezultatele dorite.

Cum răspundem întrebărilor incomode?

Cu tact și diplomație! În primă fază, așa am procedat, apoi am încercat ignoratul sau răspunsurile plin de umor. Când am realizat că niciuna dintre variantele de mai sus nu mai funcționează, am trecut la răspunsuri mai acide sau chiar am răspuns cu întrebări la fel de incomode.

Ce rămâne la final?

O părere de rău că astfel de intruziuni încă există. Părerea mea este că unii oameni se plictisesc de viețile lor și li se pare ok să intre cu bocancii în viața celui de lângă ei ca, mai apoi, să își exprime părerea de rău în urma întrebării incomode pe care au adresat-o. E treaba mea orice fac sau nu cu viața mea, e alegerea mea să fac un copil sau doi sau niciunul, la fel cum e alegerea mea să trăiesc așa cum îmi doresc fără sfaturi sau păreri ce nu își au rostul.

Te-ar putea interesa

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență atunci când îl accesați. Prin apăsarea butonului de "Accept", vă dați acordul pentru prelucrarea datelor voastre! Accept

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!