Sursa foto: arhiva personală

Mama mai mult ca perfect(ă)

by Oana Lambrache

După mult timp și lucru cu mine, am realizat că perfecțiunea nu există! În schimb, pot tinde spre cea mai bună versiune a mea, chiar dacă, uneori, mai fac și greșeli sau sunt nervoasă sau plâng sau râd de una singură în miezul nopții citind câteva rânduri dintr-o carte.

Dacă până acum câteva luni, eram împăcată cu mine legat de perfecțiune, în momentul în care am devenit mamă ceva s-a activat în creierul meu și mi-am dorit să devin mama perfectă. Evident nu există așa ceva! M-am convins după mult timp și de treaba asta. Dar până să fac asta, m-am luptat cu mine ca totul să fie perfect: curățenie în casă, ordine peste tot, program fix pentru orice activitate, totul trebuia să fie ordonat și curat la final de zi pentru ca mintea mea să se poată liniști și odihni. 

Socoteala de acasă...

…nu se potrivește cu realitatea! Copilul m-a dezorientat complet, iar ordinea mea s-a transformat în haos. Am fost dezamgită, nu reușeam să înțeleg ce greșeam, ce strica planul imaginat de mine până când nu am vorbit cu o persoană avizată – un psiholog. Discuțiile cu un om obiectiv, care nu mă cunoștea, m-au ajutat să înțeleg că nu sunt o mamă rea și că fac tot ce este mai bine pentru copilul meu.

Depresia postpartum

Depresia sau urme ale ei m-au afectat mai mult decât mi-am permis să îmi dau seama și am crezut că pot face față singură. Doar eram mama perfectă, nu?! Doar că nu a fost deloc așa. Mă simțeam neputincioasă, inutilă, iar tot ce citisem despre îngrijirea unui copil dispăruse brusc din mintea mea. Puțin câte puțin am reușit să ajung pe o linie de plutire, dar simțeam în continuare că ceva nu funcționează cum trebuie.

Am apelat la un psiholog, care mi-a deschis ochii spre partea frumoasă și pozitivă a vieții de mamă. A fost ca o mână care m-a scos din nisipul mișcător în care mă afundasem. Vedeam lucrurile frumoase, dar printr-un fel de văl și nu mă puteam bucura de ele, pentru că erau estompate de părțile mai puțin frumoase.

Am schimbat lentilele și parcă toate astrele s-au aliniat – am descoperit că Sebastian este un copil cu personalitate și vrea să fie independent în tot ceea ce face (mâncat, somn, mișunat prin casă). I-am oferit încredere și el a prins curaj să se târască prin casă, să adoarmă în pătuț cu mine alături fără să fie luat pe sus din 5 în 5 minute (mai avem și acum mârâieli la somn, dar mai puține), să mănânce bucăți de legume sau carne și să se așeze singur în șezut. Într-un timp scurt am observat un progres la copil, dar, mai ales, la mine – sunt mai liniștită, mai calmă, sunt pozitivă și încrezătoare. Nu am căzut în extrema cealaltă și știu că vor veni și momente mai grele pe măsură ce Sebastian va crește, dar știu că le vom depăși cu bine și vom învăța din fiecare moment câte ceva.

Bună, sunt Oana și sunt o mamă imperfectă!

Viziunea mea legată de o mamă perfectă era total pe dos de cum îmi doream eu să fiu. Cumva, mi se întipărise în minte că trebuie să renunț la diverse lucruri care mă făceau să fiu eu: cafeaua de dimineață (am găsit variante decaf minunate pentru o perioadă de timp, iar acum savurez zi de zi cafea normală cu spumă de lapte), ieșirile cu prietenele mele (am ieșit în parcul din apropiere cu Sebastian și cu fetele și totul a fost minunat), vacanțele de dinainte de pandemie (am mers deja într-o scurtă vacanță și plănuim o a doua, dar și câte o zi la Pitești și Brașov care au mers de la ok la foarte bine), dar, mai presus de toate, la cărți și citit (culmea este că am citit mai mult de când am copilul față de cum citeam înainte).

Am realizat că nu sunt egoistă dacă vreau 30 de minute doar pentru mine, ci că am nevoie să îmi încarc bateriile pentru o nouă rundă de joacă sau mers în parc și urmărit aspersoarele cu Sebastian fără să ne plictisim.

30 de minute sau mai multe (sau mai puține) pentru mine, ca om, sunt o nevoie și nu un gest de egoism sau de lipsă de iubire față de copilul meu. Tocmai, pentru că vreau să înțeleagă atunci când va mai crește și va putea să facă asta că și mama este om și are nevoi. Îmi doresc să vadă în mine un om echilibrat și nu un om frustrat că nu și-a putut satisface o nevoie.

Tot ce fac pentru mine este organizat (ordinea asta nu mă lasă în pace deloc sau eu pe ea?) în timpul în care Sebastian doarme ziua, iar dacă nu reușesc să fac ceva, nu mă mai panichez, ci, pur și simplu, fac mai târziu sau într-o altă zi. Uneori am 30 de minute, alteori am doar 10 minute, dar sunt ale mele și mă bucur de ele.

Mi-am dorit să nu mă pierd pe mine ca om și dorința a fost atât de mare încât m-am rătăcit în tabele, grafice, aplicații și rutine. Le-am lăsat deoparte, am ales câteva informații (legate de diversificare și de numprul de ore de somn pentru 24h) și mi-am facut curaj să mă bucur pur și simplu de momentele din prezent. 

***Fotografia a fost realizată de Andreea Bordeanu în cadrul unei ședințe foto în lanul de lavandă Romanța Lavandei din Călărași.

Te-ar putea interesa

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență atunci când îl accesați. Prin apăsarea butonului de "Accept", vă dați acordul pentru prelucrarea datelor voastre! Accept

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!