cimitir
Jurnal de cititoare

“Cimitirul animalelor” – Stephen King

Nu mai este nici un mister că unul dintre autorii mei preferați este Stephen King, iar, până acum, am adăugat în bibliotecă toate romanele lui pe care le-am găsit publicate.

De data aceasta, a fost rândul romanului “Cimitirul animalelor” pe care l-am tot amânat, știind că este unul dintre cele mai înfricoșătoare scrise de King. Citindu-l, mi-am amintit de suspansul resimțit atunci când citeam “The Shining”

"Moartea este un mister, iar înmormântarea este un secret."

Stephen King - "Cimitirul animalelor"

Doctorul Louis Creed alături de soția lui, cei doi copii și motanul Winston Churchill se mută în orășelul Ludlow din statul Maine. Louis se împrietenește destul de repede cu vecinul său Jud Crandall, alături de care petrece multe seri în compania unei beri.

La prima vedere, Louis și familia lui duc o viață obișnuită, ca orice altă familie. Totul se schimbă atunci când motanul Church este găsit mort, iar Louis nu știe cum să îi dea această veste teribilă fetiței lui, Ellie care este lipită de motan. Ajutorul lui vine din partea lui Jud, care îl duce pe dealul din spatele casei unde se află un cimitir al animalelor. Aici, Louis îl îngroapă pe Church și spre uimirea și groaza lui, motanul învie și se întoarce acasă. Totuși, motanul nu mai este cel de dinainte, Louis fiind convins că îi urmărește orice mișcare și că îl va ataca oricând. În schimb, restul familiei crede că Church e doar puțin schimbat și că miroase ciudat.

SPOILER!!!

Din nefericire, Gage, băiețelul doctorului este lovit de un camion și își pierde viața. Disperat, Louis își dezgroapă copilul și îl duce, ca și pe motan, pe deal, în cimitir… Deși o mică parte din el îi spune să se oprească din nebunia pe care urmează să o comită, doctorul continuă mânat de un singur gând – fericirea familiei lui. Din acest moment, se dezlănțuie Iadul, iar în urma lui rămâne numai durere și suferință, totul pornind de la dorința de a fi din nou o familie împlinită.

"Dar timpul, în scurgerea lui, încorporează câte o stare a sufletului omenesc într-alta, până când se obține un soi de curcubeu al emoțiilor. Durerea arzătoare devine o durere mai blândă, mai melancolică, iar durerea melancolică devine doliu; și, în cele din urmă, doliul devine amintire - proces care poate să țină de la țase luni la trei ani, și încă să fie considerat normal."

Stephen King - "Cimitirul animalelor"

Atunci când am început să citesc “Cimitirul animalelor”, nu știam la ce să mă aștept – nu văzusem nici filmele (nu obișnuiesc să văd filme de groază, iar adaptările după romanele lui King tind să fie exagerate) și nici nu știam care este subiectul cărții. Văzând pisica de pe copertă, mi-am imaginat că are o legătură cu acțiunea cărții, ceea ce mi-a dat fiori citind cartea, mai ales că iubesc pisicile. Știind că “Cimitirul animalelor” este considerată cea mai înfricoșătoare carte a lui King, am citit romanul cu grijă, la fiecare pagină așteptându-mă să găsesc ceva teribil. Nimic nu m-ar fi putut pregătit pentru ceea ce am citit, iar finalul a fost pe măsură!

Romanul este inspirat din viața lui King, el și familia lui locuind într-o casă aproape de un drum foarte circulat, iar pisica lor fiind ucisă de un mașină. Pe fondul acestui eveniment, King scrie “Cimitirul animalelor”, imaginându-și că pisica revine la viață. Imaginația lui merge și mai departe, recreând situația, dar cu o persoană. 

Gândind la rece, știu că este doar o carte, pură ficțiune cu elemente autobiografice, dar mereu rămâne o urmă de îndoială – până unde ai putea merge pentru a aduce fericirea pe chipul celor dragi? Unde te-ai opri, dacă te-ai opri? Rațiunea și logica și-ar mai face loc în mintea ta dacă la capătul celălalt al balanței stă viața cuiva drag?

Romanul a fost publicat de Editura Nemira și îl puteți găsi în format eectronic sau printat aici.

Nota Goodreads: 5/5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!