„Aleea cu licurici: este povestea unei prietenii care durează de mai bine de 30 de ani dintre Kate și Tully. Două adolescente la început de drum, diferite – Kate tocilara, cu ochelari mari și aparat dentar și Tully populara, extravaganta, care a știut mereu ce își dorește – se întâlnesc pe aleea cu licurici și decid să fie cele mai bune prietene.
Din momentul întâlnirii lor, cele două sunt de nedespărțit, ajungând să urmeze aceeași facultate, visând la cariere impresionante în domeniul jurnalismului.
Kate Mularkey are o familie frumoasă, care îi este alături mereu, poate un pic prea mult, visând să poatp pleca de acasă și de a fi pe cont propriu. La polul opus, Tully Hart are parte de o mamă dependentă de alcool și droguri, care a abandonat-o de prea multe ori pe fiica ei. Tully tânjește după iubirea și după confirmarea mamei sale. De-a lungul celor două cărți, Tully va încerca de mai multe ori să lege o relație cu mama ei, fără succes, simțindu-se disprețuită și vinovată de fiecare dată.
"Aceea era diferența fundamentală între ele. Kate credea în iubire din tot sufletul, se îndrăgostise de un bărbat care nici nu era conștient de existența ei."
Kristin Hannah
Datorită personalităților diferite, Kate ajunge să aibă o familie frumoasă (Mara fiica ei adolescentă și cei doi gemeni), iar Tully să aibă parte de mai multe aventuri, inclusiv de o noapte cu cel care va deveni soțul lui Kate.
Deși Tully este cea care pare că decide totul, mi-a plăcut mult mai mult de Kate – felul ei de a fi, dorința de a-i face pe toți fericiți și de a-i știi bine mi-a apropiat-o mai mult decât pe prietena ei.
Primul roman al seriei – „Aleea cu licurici” le urmărește pe cele două prietene începând din 1974, evenimentele fiind descrise în ordine cronologică. Cel de-al doilea roman „Dincolo de stele” continuă acțiunea primului, din anii 2000.
Mi-au plăcut cele două romane, primul ceva mai mult și prietenia dintre cele două fete/femei. Am avut parte de momente neașteptate, de părți frumoase și părți urâte (atunci când Tully a acuzat-o pe Kate că nu ar fi o mamă bună pentru fiica ei în direct la televiziune), de rupturi și împăcări. Uneori, mi s-a părut că Tully și Kate nu au nimic în comun și că prietenia lor nu este adevărată, dar cu fiecare pagină citită descopeream felul deosebit în care ele se completau, de parcă erau doi magneți care se atrăgeau mereu.
Pentru a nu vă dezvălui un eveniment decisiv de la finalul primului roman, nu am scris despre cel de-al doilea roman decât puțin. Dacă sunteți curioși, vă invit la lectură!
"Curând, Tully o făcu pe Kate să râdă. Asta era special la cei mai buni prieteni. La fel ca în cazul surorilor și al mamelor, puteau să te calce pe nervi, să te facă să plângi și să-ți frângă inima, dar în final, în caz de forță majoră, îți erau alături, făcându-te să râzi chiar și în cele mai grele momente."
Kristin Hannah
Primul roman a fost transpus într-un serial produs de Netflix, iar în rolurile principale le puteți urmări pe Katherine Heigl (Tully Hart) și Sarah Chalke (Kate Mularkey).
Serialul respectă destul de mult cartea, diferențele mari care mi-au rămas în minte fiind:
- Kate are doar un copil, pe Mara, în serial;
- fratele lui Kate este mai mare decât ea;
- cartea descrie evenimentele în ordine cronologică, sewrialul „sărind” de la o epocă la alta, probabil pentru a crea suspans;
- Kate și soțul ei Johnny nu divorțează în carte;
- Tully rămâne însărcinată și se căsătorește în serial, dar nu și în carte;
- Tully și Kate rup prietenia atunci când Tully o acuză pe prietena ei că nu este o mamă suficient de bună pentru Mara, fiica ei. În serial, știm că cele două prietene nu își mai vorbesc, dar nu știm încă și motivul care va fi dezvăluit, probabil, în sezonul doi.
- ar mai fi o diferență, dar asta ar însemna să vă spun finalul primei cărți și nu îmi place să fac astfel de lucruri.
Cele două romane au fost publicate de Editura Litera și le puteți găsi aici.