Cuprins
Acum două luni mă hotărâsem să particip la Spring SuperBlog 2021 din dorința de a învăța și de a știi dacă felul meu de a scrie este sau nu ok. Ce-i drept, eu scriu despre cărți și, de câteva luni, despre noul meu rol – cel de mamă. Așa că a scrie despre orice altceva mi se părea o provocare!
Am acceptat această provocare și bine am făcut!
Despre ce am scris?
Ediția de primăvară a Superblog a avut 17 probe pentru fiecare dintre ele având o limită de timp de o săptămână, urmând ca, mai apoi, să fim jurizați și să primi note în funcție de cât de bine am respectat tema, de creativitate, de gramatică, originalitate și o serie de cerințe tehnice.
Am scris despre bucătăria de vis, despre bijuterii și despre cum să am grijă de terasa mea, dar și despre produse cosmetice și despre cum este să intru în piele unui librar pentru o zi.
Cum m-am descurcat?
Am avut extrem de multe emoții atunci când am publicat articolul de participare la SuperBlog și m-am gândit și răzgândit de n ori îninate să mă înscriu. Îmi era teamă de ceea ce va urma, de probe, de faptul că nu mă voi descurca, dar cel mai teamă mi-a fost de faptul că scrisul meu de jalnic.
Spre bucuria mea, am reușit să scriu pentru fiecare probă în timpul alocat, fără penalizări și chiar să primesc aprecieri pentru ceea ce am scris.
La început de SuperBlog s-au înscris 91 de bloggeri dintre care 74 au scris pentru cel puțin o probă. Eu am reușit să ajung pe locul 15, deși nu mă așteptam! Speram să ocup un loc bun, visam să fiu între primii 20, așa că locul 15 este o adevărată realizare pentru mine și mă bucur enorm.
Ce am câștigat?
Întâi de toate, am câștigat o experiență minunată, m-am bucurat de fiecare probă și am scris din suflet cât de bine m-am priceput.
Experienței i se adaugă o comunitate faină de bloggeri, fiecare cu un stil aparte de a scrie și de a transforma o cerință într-un experiență de viață.
Am învățat să mă joc în Elementor, am apăsat toate butoanele, am schimbat culori, am creat gif-uri, m-am jucat puțin și cu imaginile din Canva. Am descoperit că pot face lucruri minunate cu puțină imaginație și multă muncă. Încă sunt la început de drum și multe din „creațiile” mele sunt basic stuff sau doar puțin modificate, dar cred că încep să înțeleg cum să folosesc aceste „unelte„.
Spre surprinderea mea, am câștigat și premii!
- un tricou la proba despre CashClub;
- un coș cu produse de la Farmacia la Preț Mic pentru articolul despre cosmeticele La Cabine;
- 500RON pentru articolul despre Marketplace propus de Negociat.ro
- un produs de curățenie de la Kärcher.
Impresiile mele la final de SuperBlog 2021
Pentru prima mea participare, cred că m-am descurcat foarte bine, mai bine decât m-am așteptat. Am trăit o mulțime de emoții și experiențe, am vrut să renunț la anumite probe sau la întreaga competiție, apoi mi-am regăsit motivația și cuvintele și am continuat.
Am descoperit că scriu bine și că pot învăța din mers multe lucruri, mi-am redescoperit stilul organizatoric și am înțeles că nu trebuie să renunț atunci când lucrurile devin grele, ci numai să iau o pauză și să găsesc strategia potrivită!
Sunt mândră de mine pentru ce am reușit și sper să particip și la următoarea ediție!
3 comments
Felicitări, Oana! Și pentru la toamnă îți doresc să ajungi mai sus în clasament 🤗
Mulțumesc mult, Diana! Felicitări și îți doresc să ajungi pe primul loc! 🙂
[…] https://oanalambrache.ro/2021/04/28/final-de-superblog-2021/ […]