Am citit primul roman al Petronelei Rotar acum mai bine de doi ani, în drum spre Veneția, fără să știu la ce să mă aștept. Am citit „Privind înăuntru” și am trăit un sentiment de răscolire sufletească, mi-am pus tot felul de întrebări și mi-am autoanalizat sinele. A fost un fel de ședință de terapie cu mine însămi.
La câteva luni distanță am citit romanul „Orbi” – un roman extrem de actual, în care femeia devine o victimă a propriului partener. Povestea Alexei este povestea pe care o auzim din ce în ce mai des la știri – abuz, violență, limitarea drepturilor femeii.
Am ales să scriu câteva cuvinte despre romanele Petronelei Rotar pentru cei dintre voi care nu au citit nici un roman de-al autoarei. Vă recomand să o faceți cât mai curând! Veți descoperi romane sincere, despre probleme actuale, despre modul în care personajele principale par să decadă ca, mai apoi, să se adune și să depășească cele mai întunecate momente din viețile lor.
Există un singur om, o singură posibilitate pentru fiecare sau există o multitudine de posibilități, dar poate că mult mai puține probabilități, încurcați cum suntem în ițele unui univers haotic, brownian, fără nici o logică sau destinație anume?
Petronela Rotar
„Ajută-mă să nu dispar” este povestea clasică de iubire interzisă dintre Savin – un bărbat de vreo 40 de ani, căsătorit și cu un copil și Mira – o tânără naivă, cu un bagaj emoțional imens.
Deși Mira este reticentă la început, relația lor avansează până în punctul în care soția află de legătura celor doi și îi dă lui Savin un ultimatum – copilul sau amanta. Deși Savin ar fi făcut orice pentru Mira, gândul că și-ar putea pierde dreptul de tată îl copleșește și renunță la Mira.
După ceva timp, Mira întâlnește un bărbat nou cu care începe o relație care se termină la fel de dezastruos ca și prima. Pare că viața Mirei urmează un tipar ciudat, în care ea nu învinge niciodată, e un joc la care nu va câștiga niciodată.
... oamenii ar trebui să facă pușcărie și pentru asta, ar trebui să fie ilegal să te joci cu sufletele oamenilor...
Petronela Rotar
Deși aș fi fost tentată să o blamez pe Mira, cu fiecare pagină citită am realizat că Mira este un pseudonim al fiecărei femei care se îndrăgostește și iubește un bărbat fără să țină cont de prejudecăți. Am îndrăgit acest personaj, care s-a expus cu dureri, cu probleme, cu un trecut plin de abuzuri și suferință, un personaj onest care și-a dat voie să iubească și să spere într-un viitor fericit.
Din păcate pentru ea, viitorul a decis altceva fără să o întrebe nimic, punându-i în brațe și mai multă suferință.
Mira nu știa că este o femeie de iubit. Corpul Mirei era brăzdat pe interior de atât de multe cicatrici, încât o puteam răni chiar și când încercam să o mângâi.
Petronela Rotar
O lectură dureroasă, incomodă, care te răscolește ca și celelalte scrieri ale autoarei, „Ajută-mă să nu dispar” este un strigăt disperat al fiecărei femei de a fi văzută cu adevărat și de a fi iubită, dar și de a se iubi pe sine cu bune și cu rele.
Cum alegi, când alegând pentru tine ajungi să alegi și pentru alții? Ce pui în balanță, cum decizi cine e mai important, pe cine rănești mai mult și pe cine mai puțin? Unde te pui pe tine? Pe primul loc, firește. (...) Ce faci cu iubirea care ți-a rămas necheltuită? O depui într-un cont secret, să ai din ce trăi la bătrânețe, când inima s-a uzat, iar corpul abia te mai îngăduie?
Petronela Rotar
Romanul a fost publicat de Editura Herg Benet și îl puteți găsi aici.