Cuprins
Am văzut Marea Neagră pentru prima dată în clasa a 12-a, când am ajuns în Bulgaria pentru balul de absolvire al liceului. Până atunci nu fusesem niciodată la mare, doar în excursii la munte.
Vă mai amintiți sentimentul trăit atunci când ați primit ceva ce vă doreați din toată inima și nu credeați că îl veți avea vreodată? Sentimentul de bucurie nemărginită, de parcă nimic niciodată nu va putea să vă facă să vă mai simțiți vreodată așa? Exact așa m-am simțit eu! Vedeam marea – o întindere uriașă de apă albastră-verzuie, care atingea delicat nisipul fin și fierbinte ca într-un sărut.
Am fost copleșită de bucurie și mi-am promis să revăd marea de cât mai multe ori, de preferat pe litoralul romanesc.
Vacanța la mare
Sunt o persoană extrem de organizată, poate un pic prea organizată, căreia îi place ca totul să fie bine stabilit de la bun început, inclusiv o vacanță.
Ați putea crede că nu mai este vorba de vacanță dacă totul este pus la punct, însă, pentru mine, o vacanță planificată cum trebuie reprezintă succes garantat!
O vacanță la mare nu presupune, totuși, un plan pentru fiecare zi, pentru că totul este mai simplu – plajă, soare, mare, valuri, o carte bună (sau mai multe). În acest caz, mă pot concentra asupra detaliilor pentru ca vacanța să fie una reușită.
Cum am parte de vacanța perfectă?
- Aleg perioada în care vreau să merg pe litoral: de obicei, mergeam la final de august când este mai puțin aglomerat, pentru a avea parte și de puțină liniște.
- Aleg stațiunea: până acum am mers numai în Mamaia, dar mi-aș dori să pot merge și într-o altă stațiune, poate ceva mai liniștită, mai ales că avem un membru nou în familie și ne dorim ca vacanța să fie și pentru el.
- Fac rezervarea din timp: cu aproximativ 2-3 luni înainte de perioada aleasă astfel încât să nu ajungem la mare fără a avea cazare și să pierdem timp prețios căutând un hotel. Cel mai mare avantaj este că pot compara hotelurile din confortul propriei case înainte de a alege!
- O vacanță cu de toate: dacă în primele 2-3 concedii la mare preferam să stăm toată ziua la plajă sau în mare, acum am prins gustul aventurii și optăm și pentru câteva distracții – un parc de distracții acvatic, o vizită la un muzeu sau delfinariu, o plimbare cu barca în largul mării sau o zi la cumpărături. Și, da, le-am bifat pe toate!
- Tipul de pachet: după câteva încercări, am ajuns la concluzia că cea mai bună opțiune pentru mine și soțul meu este de a alege un hotel cu mic-dejun inclus pentru a avea un început de zi perfect. Avantajul unui astfel de pachet este că ajungi rapid la micul-dejun fără să colinzi întreaga stațiune căutând un loc bun unde să mânănci și să bei o cafea. Varianta de all-inclusive ni se pare destul de restrictivă, fiind nevoiți să revenim la hotel pentru fiecare masă, în timp ce varianta cu mic-dejun ne oferă mai multă flexibilitate pe parcursul unei zile.
- Hotelul: cu cât am înaintat în vârstă am devenit mai pretențioși în ceea ce privește hotelul și camera în care vom locui timp de câteva zile. Drept urmare, pentru noi hotelul și camera trebuie să dispună de:
- balcon;
- aer condiționat;
- parcare;
- mini-bar;
- seif.
Atât timp cât hotelul întrunește aceste condiții și putem vedea și câteva imagini, numărul de stele este mai puțin important. Până acum, am ales hoteluri cu 2, 3 sau chiar 4 stele, toate fiind la nivelul așteptărilor noastre, mai ales că ne-am bazat alegerile pe criteriile de mai sus.
Sursa foto: arhiva personală
Vacanța în vreme de Covid
Acum mai bine de un an, omenirea a suferit o lovitură extrem de grea cauzată de virusul Covid-19. Astfel, am fost cu toții forțați să trăim izolați luni întregi, fără să îi putem vedea pe cei dragi, fără să ieșim la terase sau la film și fără vacanțe. Mulți dintre noi își făcuseră planuri (eu încă aștept să pot zbura la Berlin), iar o parte dintre noi chiar își cumpăraseră bilete și rezervaseră hoteluri. Am sperat de la o zi la alta că totul era doar o știre exagerată, dar izolarea ne-a demonstrat contrariul.
Pentru că acum se întrevăd zile mai bune datorită vaccinului, parcă și o vacanță la mare sună mai bine.
Îmi doresc foarte mult să pot ajunge în vara aceasta pe litoralul Mării Negre, ar fi ca un petic de normalitate în urma anului trecut. Pe de o parte, este dorința mea de lenevi pe plajă, cu o carte bună și un cocktail rece, pe de altă parte, este visul de a păși în mare alături de băiețelul nostru, ținându-l de mâini și ghidându-i primii pași.
Pentru a ne asigura că totul va merge cum trebuie și că vom avea o vacanta in siguranta, vom avea grijă să respectăm regulile bine cunoscute de noi toți: spălatul mâinilor, purtatul de măști, evitarea zonelor aglomerate și distanțarea socială. La care vom adăuga orele de stat pe plajă și loțiunile cu factor de protecție cât mai ridicat.
Asigurarea storno care acoperă acum și toate situațiile generate de Coronavirus. Astfel, în cazul în care ne-am îmbolnăvi, pe baza acestei asigurări vom putea beneficia de restituirea banilor achitați!
Litoralulromanesc.ro - un partener de încredere
Am ales de-a lungul timpului pachete oferite de diverse agenții de turism, care, poate, nu au fost tot timpul ceea ce aveam noi nevoie, dar pe care le-am ales neavând altă opțiune.
După mai multe astfel de experiențe, am decis să căutăm din timp o agenție care să ne ofere exact ceea ce ne dorim, fără a fi încorsetați de pachete sau extraopțiuni de care nu avem nevoie.
Am descoperit, astfel, agenția Litoralulromanesc.ro care oferă o multitudine de oferte, pachete și experiențe pentru litoral 2021 și pentru Delta Dunării.
De ce am ales Litoralulromanesc.ro?
- Variante multiple de cazare pentru orice buzunar;
- Opțiuni de „înscriere timpurie” și „litoralul pentru toți”;
- Asigurarea storno care acoperă și efectele Covid-19, putând beneficia de rambursarea banilor în caz de boală;
- Posiblitatea achitării sejurului cu vouchere de vacanță;
- Opțiuni de petrecere a timpului – scufundări, hidrobicicletă, scutere, tractări cu banane și colaci gonflabili;
- Seriozitate și profesionalism în discuțiile cu clienții;
- Prețuri corecte și oferte pe tot parcursul sezonului estival!
Scriind aceste rînduri, dorul de mare este și mai intens, iar sunetul valurilor spărgându-se de mal se aud încet, dar sigur în mintea mea….
„Mă-ntorc la tine iar și iar, Mare albastră
Cum se întoarce valul tău, veșnic la mal….
Mă-ntorc la tine iar și iar, Mare de soare
Și-aș vrea să-ți fiu doar eu mereu, unicul val…”
Textul a fost scris pentru cea de-a 14-a probă din Spring SuperBlog 2021!
1 comment
[…] Vacanță cu iz de mare […]