ce as fi vrut sa stiu inainte de a avea un copil
Jurnal de mamă

Ce aș fi vrut să știu înainte de a avea un copil (2)

Am început săptămâna trecută o mini-serie despre lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte de a avea un copil. V-am povestit până acum desprer sarcina și cum a decurs pentru mine și despre alăptat, despre care am mai scris și aici

Astăzi voi continua mini-seria și vă voi vorbi despre naștere și depresie.

Ca și în cazul alăptatului, presiunea pentru a naște natural în detrimentul operației de cezariană este uriașă

Nașterea

Cu mult timp înainte de a decide să avem un copil, m-am hotărât că voi alege operația de cezariană. Eu sunt o persoană care nu suportă prea bine durerea, iar o naștere naturală și un travaliu de câteva ore nu era pe lista mea de viitoare mamă. Spre bucuria mea, medicul ginecolog a înțeles motivele mele și mi-a respectat decizia de a naște prin cezariană. La pachet cu motivația personală a venit diabetul gestațional, care mi-a impus într-un fel acest tip de naștere.

Nu mă înțelegeți greșit! Cezariana nu este scutită de dureri, dar pe termen scurt (fix procesul nașterii) a fost potrivită mie. Durerile au apărut la scurt timp după naștere și am simțit presiune alături de frisoane. Acum mi se pare amuzant cum tremuram bine învelită și cu copilul în brațe! Atunci, îmi făceam griji că poate ceva nu a mers cum trebuie. 

Partea cea mai dificilă a fost a doua zi când m-am ridicat din pat. Am amețit, dar, cu ajutorul asistentelor, m-am ridicat și am făcut câțiva pași, care mi-au luat toată puterea pe care o aveam. Știam că e important să mă mișc, așa că m-am forțat și am mers prin rezervă cât de mult puteam. Ajunsă acasă, am continuat să merg, iar prima ieșire în jurul blocului cu căruciorul mi s-a părut ireală – parcă nu mai mersesem în viața mea! Cred că pe la aproape 2 luni eram ok cu mersul, nu mai oboseam așa ușor și puteam să ies în parc chiar și pentru 1 oră.

Ca și în cazul alăptatului, se simte aceeași presiune pentru femei pentru a alege nașterea naturală în detrimentul operației de cezariană. Riscuri sunt în ambele cazuri. În final, este numai și numai decizia mamei. Nu suntem mai puțin mame dacă alegem cezariana, tot naștere se numește, mai ales dacă ajută și mama și copilul. 

Depresia

Cred despre mine că sunt o persoană extrem de organizată, fără aceasta calitate nu aș putea fi eu și nu mi-aș putea duce munca la bun sfârșit. Organizarea este cu mine și în vacanțe, reușind să văd tot ce îmi propun atunci când merg (mergeam) într-un loc nou. 

Pe parcursul sarcinii, am trecut prin tot felul de stări: calm, panică, relaxare, bucurie, iar panică… Toate m-au ajutat să înțeleg prin ce trec și mi-au “arătat” cum urmează să fie viața mea după naștere. Eram convinsă că totul va merge strună după ce voi naște și că voi putea organiza totul perfect. Spre nefericirea mea, am dat peste imprevizibil, peste lucruri pe care nu le puteam organiza și controla. Așa că am ajuns la o formă de depresie, fiind convinsă cu fiecare zi care trecea că nu sunt capabilă și că nu sunt o mamă bună. Am apelat la un psiholog cu care am discutat timp de 1 oră și am reușit să înțeleg că sunt ok, că tot ceea ce fac pentru copil este bine, că îl îngrijesc cum trebuie (asta și după ce am fost la 3-4 pediatrii diferiți care mi-au repetat același lucru “copilul este bine”). Tot ce trebuia să înțeleg era că nu puteam organiza și controla un copil care nu știe ce se întâmplă cu el și de ce este brusc aruncat într-o lume nouă. Am citit articole, cărți, am întrebat prietene care sunt mame, toate pentru a înțelege că trebuie să mă relaxez și să iau lucrurile ca atare.

Ușor de zis, extrem de greu de făcut!

Am început să vorbesc mai mult cu soțul meu, să îi cer mai des ajutorul, am realizat că nu le (mai) pot face pe toate, că nu trebuie să le fac pe toate, că trebuie să îmi organizez timpul în jurul copilului și nu invers. Prima lună petrecută acasă a trecut fără să înțeleg mai nimic din ea. Am conștientizat că a trecut 1 lună când i-am făcut fotografia de 1 lună lui Sebastian. Eram sfârșită, fără putere și îmi era dor de lucrurile de dinainte de naștere, cel mai mult îmi doream să pot citi. 

Nu eram ok cu mine și cu tot ce încercam să fac, așa că am pus frână și am reorganizat totul în mine. Am petrecut și mai mult timp cu Sebastian, am preferat să îl adorm pe mine ziua pentru a știi că sunt acolo lângă el, am cerut ajutor în casă soțului meu, am făcut din dormitor un fel de living cu de toate (laptop, cărți, mâncare) și am simțit cum pot doborî munți. Cu fiecare zi care trecea, am văzut mini-omul crescând și devenind un băiețel cu personalitate, care se supără și plânge, care zâmbește timid și râde cu gura până la urechi când îi zâmbesc!

Poate că nu a fost depresie în adevăratul sens al cuvântului, dar un sentiment de neputință și tristețe au existat. Și acum am momente în care mă simt epuizată și tot ce vreau e să închid ochii și să dorm, să uit de toate, dar respir adânc și încerc să mă relaxez. Orice exercițiu de relaxare ajută în situațiile mai complicate, inclusiv ajutorul specializat. Pentru mine e destul să îl văd pe Sebastian zâmbind și totul este șters cu buretele, iar eu prind puteri și îi zâmbesc! Avem zile în care ne distrăm de dimineața până seara și zile în care lui Sebi nu îi convine nimic și plânge din orice. Suntem împreună toți 3 și încercăm să rezolvăm problemele sau măcar să trecem mai ușor peste ele.

Recomandarea mea este să cereți ajutor, dacă simțiți că sunteți împovărate sau măcar să vorbiți cu cineva apropiat sau cu o prietenă care are copii și care poate înțelege mai bine prin ce treceți. A fi mamă nu este ușor, nu e ca un job 9-17, este un job full-time 24/24 7/7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!