Sursa foto: arhiva personală

„Pacientul” – Jasper DeWitt

by Oana Lambrache

„Pacientul” nu era pe lista scurtă a lecturilor din luna februarie. Dar, pentru că, o împătimită a cititului ca și mine, Raluca, mi-a recomandat cartea, am decis să nu mai amân momentul lecturii și am deschis cartea.

Am descoperit un thriller cu elemente psihologice și psihiatrice, care m-a dat peste cap. 

Joseph M. este pacient al spitalului de psihiatrie din New England, un pacient special care nu a primit un diagnostic deși a fost tratat de mai mulți medici specialiști.

Norocul pare să îi surâdă lui Joseph în persoana doctorului psihiatru Parker H. care este intrigat de acest pacient aparte pe care nimeni nu are voie să îl vadă și despre care nimeni nu vorbește.

"... Joe fusese doar un puzzle intelectual îndepărtat, bun de imaginat și de emis teorii pe marginea lui."

Parker reușește să obțină permisiunea de a discuta și apoi de a-l trata pe Joseph, fiind convins cu fiecare ședință în parte că Joseph nu are, de fapt, nici o problemă și este închis împotriva voinței lui. Atras de acest personaj misterios, Parker pune la cale un plan de evadare, plan care eșuează, medicul ajungând în fața superiorilor săi care decid să îi ofere toate informațiile pe care le au în legătură cu acest pacient.

La prima vedere, Joe pare să fi fost nedreptățit de propria familie, el fiind, de fapt, un tânăr normal, fără probleme psihiatrice, plin de charismă, care îi atrage pe cei din jur ca un magnet. 

Parker decide să îi viziteze pe părinții lui Joe, iar ceea ce descoperă în fosta lui cameră îl șochează și îl face să ăși dea seama de adevărata natură a pacientului.

"Însă empatia lui cognitivă – abilitatea de a identifica ceea ce simt alții – trebuie să fi fost ieșită din comun. Aproape supraomenească. Dincolo de faptul că era capabil să recunoască nesiguranțele altcuiva, putea să prezică cu exactitate cum să le exploateze în așa fel încât să provoace un disconfort maxim. Era genul de abilitate pe care m-aș fi așteptat s-o regăsesc la un anchetator CIA specializat, și nu una pe care s-o fi dobândit spontan un copil."

Scris sub forma unor postări pe un forum de specialitate, romanul „Pacientul” livrează ceea ce promite – suspans la cote înalte.

Romanul „Pacientul” a fost publicat de Editura Litera și îl puteți găsi aici.

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!