„Peste cinci ani” – Rebecca Serle

by Oana Lambrache

„Peste cinci ani” spune povestea lui Dannie Kohan, o avocată de suscces, a cărei viață este perfectă: tocmai a obținut slujba visurilor ei și a fost cerută în căsătorie de iubitul ei David. 

Numai că în seara cererii în căsătorie, Dannie adoarme și se trezește cu 5 ani în viitor, într-un apartament nou și alături de un bărbat străin cu care își petrece noaptea.

După acest eveniment neașteptat, Dannie revine în prezent, extrem de buimacă, fără să înțeleagă ce i s-a întâmplat.

Dannie își continuă viața de parcă noaptea cu Aaron nu a existat. Asta până când prietena ei Bella apare însoțită chiar de Aaron, de care este extrem de îndrăgostită, iar Dannie simte cum pierde controlul propriei vieți.

Cartea nu este rea, este numai bună de citit într-o după-amiază sau într-un weekend în care nu aveți multe de făcut. Personal m-am așteptat la cu totul altceva atunci când am citit descrierea – poate o călătorie în timp a lui Dannie, ceva în genul romanului „Soția călătorului în timp”, care mi-a plăcut enorm.

Dannie este un personaj destul de simplu, cu un parcurs al vieții banal aș putea spune. Este o tânără ambițioasă, care și-a planificat fiecare moment al vieții și felul în care se vor desfășura toate evenimentele de-a lungul ei. Nici măcar căsătoria nu o determină să se implice prea mult, preferând să angajeze un wedding planner care să ia deciziile în locul ei, deși nu este tocmai mulțumită cu ceea ce primește – asta deși timpul de planificare este extrem de scurt.

Dannie își iubește munca, la care nu ar renunța pentru nimic în lume. Pune o oarecare frână atunci când prietena ei Bella află că este bolnavă și încearcă să o ajute cu orice preț. Mi-a plăcut personajul Bella – este opusul lui Dannie, efeverscentă, mereu îndrăgostită, boemă, poate naivă și copilăroasă, dare care își trăiește viața din plin.

Pe mine cartea nu m-a făcut să plâng, ci m-a determinat să o termin cât mai repede pentru a înțelege dacă Dannie a visat sau nu noaptea alături de Aaron. Dacă a fost pe bune sau nu, vă las pe voi să descoperiți!

Mi-aș fi dorit ca personajele să fie mai reale, mai implicate în acțiune. La fel de mult cum mi-am dorit mai puține descrieri sau măcar nu atât de amănunțite – la un momentdat, autoarea chiar descrie uniforma unei asistente 🙁

Cartea a fost publicată de Editura Nemira și o găsiți aici.

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!