"Știți momentele alea simbolice de la începutul poveștilor, când se întâmplă ceva dramatic, dar fără legătură directă cu personajul principal? Ca în Cehov, dacă în primul act apare o pușcă, în actul trei cineva probabil va fi împușcat cu ea. Așa e uneori și-n viață, cred."
Citesc uneori cărți despre care pot spune că „dacă aș scrie eu o carte, așa aș vrea să fie”. Îmi sunt apropiate, ca niște vechi prieteni. Așa am simțit citind „Terasa fericirii”, romanul Laviniei Bălulescu.
Prima parte a cărții cuprinde o serie de texte scurte, din viața autoarei, făcând referire la tramvaiul 36 și personajele întâlnite, călătoriile cu trenul în România, dar și la copilărie. În partea a doua, ne întâlnim cu dialoguri spumoase surprinse în mijloacele de transport, pe stradă sau chiar auzite la celebra Terasă a Fericirii din apropierea locuinței autoarei.
"Eu mă trag doi pași înspre scară, zâmbesc binvoitoare, îndrăznesc să șoptesc: nu știu, zău, de unde vin atâția gândaci. E blocul vechi, domnișoară. E mai vechi ca noi. Gândacii sunt aici dinaintea noastră."
Ce mi-a plăcut:
- tot! De la personajele descrise la modul de scriere al textelor, de la tonul amuzant-sarcastic la întâmplările cu care ne confruntăm zilnic cu toții în București: trafic, șoferi aroganți, aglomerație, mizerie etc.
Ce nu mi-a plăcut:
- nimic. Nu a fost nimic care să nu îmi placă, iar asta nu mi se întâmplă des.
"...momentul în care ies dintr-o librărie cu o plasă plină cu cărți, momentul ăla în care sacoșa devine o extensie a respirației mele, când anticipez și măsor totul în mintea mea, ăla-i momentul meu de glorie. Ăla-i începutul unei mari bucurii."
Cartea a fost publicată de Editura Polirom și o puteți găsi aici.