"Vă voi spune o poveste despre modă și despre politică. Și, bineînțeles, despre iubire. Cele trei elemente primare, precum culorile primare."
Jeanne Mackin
Pe fondul celui de-al doilea Război Mondial, un „război al hainelor” se dă în capitala modei Paris între Coco Chanel – întruchiparea hainelor clasice și perfect croite și Elsa Schiaparelli – adepta hainelor extravagante și colorate!
"Dintre cele trei culori primare, albastru este cea care sugerează cel mai bine paradoxul: este culoarea dorului și a tristeții, dar și a bucuriei și a împlinirii."
Jeanne Mackin
Povestea celor două rivale este spusă din perspectiva lui Lily Sutter, o văduvă americană, proaspăt sosită în Paris. Tânăra este prinsă în foarte scurt timp în războiul celor două creatoare de modă, fiind confidenta amândurora, deși impresia mea rămâne că o prefera pe Schiap în defavoarea lui Coco.
Lily ajunge să lucreze în studioul lui Schiap, realizând picturi pentru vitrina magazinului și beneficiind de protecția și rochiile creatoarei care o scot din minți pe Coco.
"...în roșu nu prea există paradoxuri. Este o culoare care desparte și definește, care nu poate fi contrazisă."
Jeanne Mackin
Citind cartea, mi-am dat seama că nu pot fi de partea unei dintre rivale și cred că multora dintre noi le-ar fi destul de greu să o aleagă pe una dintre ele. Eu am ales-o pe Chanel, pentru că nu îmi place să ies în evidență, iar hainele Elsei nu sunt în nici un caz banale!
"Dacă albastru este culoarea paradoxului, iar roșu este culoarea vieții și a morții, și a pasiunii dintre începuturi și finaluri, atunci galben este culoarea a tot ceea ce este mai prețios. Este culoarea soarelui, a aurului (...) culoarea eternității."
Jeanne Mackin
Dacă vă plac moda și poveștile despre rivalități, vă recomand cartea scrisă de Jeanne Mackin. Cu tente istorice reale și glamour presărat la tot pasul, romanul ne prezintă două personalități extrem de puternice și ambițioase care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a cuceri podiumul modei – inclusiv de a-i da foc rivalei Elsa și de a pretinde că a fost un accident!
Cartea a fost publicată de Editura Corint, în colecția Leda și o puteți găsi aici.
1 comment
[…] povești” pentru că una dintre cele 4 este Coco Chanel, pe care o admir și despre care citesc cu plăcere de fiecare dată. Celelalte 3 femei din carte îmi erau necunoscute. Deși autoarea […]