„Verity” – Colleen Hoover

by Oana Lambrache

„Verity” este primul roman al lui Colleen Hoover citit și am avut „mixed feelings” pe parcursul lecturii. Pe de o parte simțeam un fel de presiune datorată părerilor foarte bune despre roman, iar pe de altă parte încercam să îmi formez propria impresie și să mă bucur de lectură.

Așa că am lăsat deoparte ceea ce citisem despre „Verity” și mi-am văzut de cititul meu!

O poveste neașteptată cu un final pe măsură!

Lowen Ashleigh este o scriitoare atipică aș putea spune, pentru că, deși îi place să scrie, nu își dorește să ia contact cu cititorii ei sau să participe la turnee de lansare ale romanelor ei.

Tânăra debutantă are, totuși, ocazia de a continua o celebră serie de romane a și mai celebrei Verity Crawford, atunci când aceasta suferă un accident de mașină, fiind imbolizată și fără vreo posibilitate de a-și reveni.

Lowen se stabiliește în casa lui Verity, la îndemnul soțului acesteia – Jeremy și începe munca de detectiv pentru a înțelege de unde să pornească în scrierea celor 3 romane rămase din serie. În timpul căutărilor, Lowen dă peste autobiografia lui Verity, descoperind că celebra scriitoare este, de fapt, o femeie extrem de bolnavă, capabilă de crimă. Lowen decide să ascundă manuscrisul de Jeremy pentru a nu-i provoca și mai multă suferință după pierderea celor două fetițe gemene, devenind în același timp atrasă de el. Deși este conștientă că orice relație amoroasă cu Jeremy ar duce la finalul oportunității de a scrie seria lui Verity, Lowen se lasă atrasă într-o relație imposibilă.

"Captivantă și neașteptată. Imposibil s-o lași din mână."

Ce mi-a plăcut

  • finalul – am rămas cu impresia că adevărul din final nu e adevărul adevărat :))
  • personajul Verity – minunat, spumos și de speriat, mai ales când apare în capătul scărilor spionându-i pe Jeremy și Lowen!
  • povestea în sine;
  • modul în care sunt alternate evenimentele din prezent cu capitolele autobiografiei lui Verity;
  • faptul că nu sunt convinsă de adevărul din final! Cred că punctul acesta îl pot trece în ambele coloane!

Ce nu mi-a plăcut

  • ușurința cu care Lowen și Jeremy au creat o relație deși locuiau cu Verity în casă;
  • personajul Lowen, puțin ciudată, care în ochii mei s-a transformat dintr-un personaj banal într-unul negativ;
  • scenele amoroase, poate prea explicite pentru un thriller.

Romanul a fost publicat de Editura Epica și îl puteți găsi aici.

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!