Un nou tip de criminal terorizează străzile orașului Copenhaga, ucigând mame singure, pe care nu le consideră capabile de a-și crește copiii.
Interesant este modul în care acest criminal acționează – el lasă câte o figurină din castane fiecărei victime, luând cu el una dintre mâini sau, uneori, ambele.
Ce este ciudat este faptul că toate aceste crime par să fie legate de un caz mai vechi în care fetița ministrului afacerilor sociale, Rosa Hartung, a dispărut fără urmă, iar acum figurinele din castane au amprentele ei. E vorba de o coincidență sau chiar există o legătură?
Primele pagini sunt puțin ciudate și nu par a avea vreo legătură cu restul acțiunii ...
…având în vedere că data la care se petrec evenimentele este octombrie 1989, iar restul romanului are loc în prezent.
Ca în orice alt thriller care se respectă avem de-a face cu o crimă – corpul unei mame este găsit în propria grădină, iar suspectul este iubitul ei care pare clișeic – și cu un cuplu de detectivi format din Naia Thulin, o mamă singură la rândul ei și Mark Hess, un detectiv detașat de Europol.
În fiecare caz de crimă pe care cei doi îl investighează, principalii suspecți sunt persoanele apropiate mamelor, ceea ce este plauzibil, dar prea simplu pentru un thriller bun. Am învățat că suspectul inițial nu este (aproape) niciodată făptașul!
Până aproape de finalul romanului am crezut că mi-am dat seama cine este criminalul, pentru ca în final să nu fie cel la care m-am gândit! Din simplul motiv că nu se putea deplasa atât de rapid dintr-un loc în altul fără a da de bănuit sau a avea un complice!
Ce mi-a plăcut:
- ideea romanului – faptul că asasinul își anunță cumva sosirea prin acele figurine din castane;
- simbolistica figurinelor – ele înseamnă ceva pentru unul din persoanaje, care nu realizează decât spre final rolul lor;
- personajele – fără prea multe elemente sau descrieri, mi s-au părut interesante și credibile pe tot parcursul lecturii;
- faptul că nu am stat cu sufletul la gură pentru a afla deznodământul.
Ce nu mi-a plăcut:
- numărul de pagini – peste 600, nu m-a deranjat pentru că am citit rapid romanul (capitole scurte), dar cred că unele părți ar fi putut fi scurtate sau accelerate un pic.
În timp ce citeam „Omul de castane”, m-am gândit la cât de mult se aseamănă descrierile macabre ale crimelor cu scenele din romanele lui Stephen King ceea ce face din acest roman o operă genială!
Vă recomand „Omul de castane”, un thriller spectaculos, dar nu și celor care nu suportă scenele în sunt descrise prea amănunțit crimele.
Romanul a fost publicat de Editura Trei și îl puteți găsi aici.