Jurnal de cititoare

“Institutul” – Stephen King

"Își dădu seama (iar gândul îl zgudui ca o revelație) că, în esență, viața nu era decât un nesfârșit examen de bacalaureat, în care aveai zeci de variante de răspuns, nu numai câte patru sau cinci."

După spusele Publishers Weekly, acesta ar fi “cea mai înfricoșătoare poveste despre copii care se confruntă cu răul de la It încoace.” Personal, nu am citit încă “It” – este pe lista mea de ceva timp, așa că nu pot spune care dintre cele două romane ar fi mai înfricoșător. Ce pot spune este că “Institutul” este o poveste captivantă al cărei final mi l-am dorit unul fericit, deși nu aveam habar cum se va termina povestea lui Luke Ellis, un băiețel deosebit de inteligent pentru cei 12 ani pe care îi are.
  
În miezul nopții, Luke este răpit din propria casă, iar părinții îi sunt uciși cu sânge rece de persoane necunoscute care îl duc pe băiat într-un centru izolat, unde se va trezi a doua zi într-o cameră asemănătoare cu a lui, alături de alți copii supradotați. Pe lângă inteligența ieșită din comun – Luke fusese acceptat la două facultăți de prestigiu până să fie răpit -, băiatul manifestă și un talent aparte – telechinezia.
 
În scurt timp, Luke realizează că locul în care se află – Institutul nu este deloc unul plăcut, copiii aduși aici fiind supuși unor teste menite să le descopere nivelul puterilor și să le accentueze, în cazul în care aceștia rezistă.
 
În această lume sumbră, Luke se împrietenește cu ceilalți copii, încercând să afle cât mai multe despre Institut și să caute o cale de supraviețuire pentru a putea evada – ceva ce nimeni nu a mai încercat vreodată.
 
Romanele lui King sunt pur și simplu geniale! Iar “Institutul” nu se lasă mai prejos decât cele citite deja pentru că nu am putut lăsa cartea din mână până nu am întors și ultima pagină! Un thriller autentic, care nu te plictisește deloc pentru puțin peste 600 de pagini, te face să îți pui întrebări despre autenticitatea poveștii și cât de posibil este ca astfel de institute să fie reale.
  

Pentru că citisem descrierea romanului de pe copertă, mi-am putut închipui cam care este subiectul, dar așteptările mele au fost depășite atunci când am citit părțile mai puțin plăcute despre testele efectuate și despre rezultatele înspăimântătoare ale acestora.

"Nu există rabat în privința asta pentru că, dacă s-ar afla ce facem aici, dacă s-ar afla despre sutele de copii pe care i-am distrus, am fi trimiși în judecată, condamnați la moarte și executați. Nu am fi doar câțiva oameni, ci zeci."

Clar, nu este un roman ușor de digerat de oricine tocmai din prisma descrierilor, dar este un roman care ne testează limitele și percepția asupra evenimentelor din jur. Este un roman despre prietenia care se leagă rapid și puternic între câțiva copii care nu înțeleg de ce au fost luați cu forța de lângă părinții lor și de ce sunt “torturați” în loc să se bucure de copilărie, jocuri și prieteni.

“Institutul” m-a dus cu gândul la alte două romane de-ale lui King: 

  • Carrie” – care avea același talent special – telechinezia – și a cărei poveste a avut un final tragic. A fost printre primele romane de King citite, care m-a făcut să-mi reorganizez părerile despre lumea în care trăim, o lume care nu este capabilă să înțeleagă un copil și să îl ajute, preferând să îl limiteze sau, în cazul “Institutului” să îi exploateze “în numele științei sau al politicii”.
  • The Shining” – la câteva zile după sosirea lui Luke, în centru ajung și două fetițe gemene, care m-au dus cu gândul la “The Shining”, deși în carte fetițele nu sunt gemene, ci doar în filmul ecranizat în 1980.
Romanul a fost publicat de Editura Nemira și îl puteți găsi aici în format paperback și e-book.
Nota Goodreads: 5/5

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!