Jurnal de cititoare

„Strania viață a unui poștaș singuratic” – Denis Thériault

Bilodo este un poștaș de 27 de ani a cărui viață pare banală la prima vedere: zi de zi, el trebuie să trieze scrisorile sosite și apoi să le ducă destinatarilor. Ce nu știe nimeni este că Bilodo reușește să facă dintr-o slujbă plictisitoare una plină de entuziasm și … iubire! Fără ca nimeni să știe, tânărul poștaș interceptează scrisorile venite din partea unei tinere pe nume Ségolène, le aduce cu el acasă și le citește.

Scrisorile sunt, de fapt, haikuuri – scurte poezii japoneze formate din 3 versuri a câte 5, 7 și 5 silabe, poezii care și-au primit numele actual de la scriitorul japonez Masaoka Shiki, la sfârșitul secolului al XIX-lea, numele original fiind hokku și al căror scop era de a aduce „împreună imuabilul și efemerul”.

"Volbura apei izbindu-se de stâncă timp rostogolit."

După ce citea fiecare scrisoare, Bilodo avea grijă să o lipească la loc și să o „înapoieze” destinatarului chiar a doua zi, păstrând pentru el copii ale celor mai impresionante scrisori, în special, copii ale scrisorilor lui Ségolène. După ce destinatarul minunatelor poezii piere în urma unui accident rutier, viața lui Bilodo ia o întorsătură cel puțin bizară, acesta luând locul defunctului și continuând să-i trimită lui Ségolène haikuuri, până într-o zi când destinul se întoarce împotriva lui….

Deși cartea are doar 130 de pagini, povestea spusă este una deosebită – cea a unei iubiri tragice, presărată din loc în loc cu haikuuri și momente amuzante.

Pentru o persoană reală, Bilodo ar fi exact vecinul pe care toți l-am evita (ce om ar citi scrisorile altcuiva și, pe deasupra, le-ar copia și păstra în dulap), în schimb, pentru un personaj, poștașul devine o figură plăcută, cu care empatizăm, dorindu-ne ca povestea lui ciudată de iubire cu Ségolène să aibă un final fericit. De fiecare dată când Bilodo a citit una din poeziile lui Ségolène la finalul unei zile de muncă, am avut sentimentul că scrisorile îi sunt adresate lui și că el nu încălca nici o regulă sau lege.

După ce Bilodo îi ia locul lui Gaston Grandpré – bărbatul cu care coresponda Ségolène, apare necunoscuta: va fi el capabil să scrie acele 3 versuri, care să fie atât credibile, cât și profunde astfel încât să o convingă pe femeia de care s-a îndrăgostit? După câteva drumuri la bibliotecă, Bilodo devine expert în crearea haikuurilor și timp de un an are o „relație” cu Ségolène prin intermediul lor.

Mi-a plăcut mult evoluția relației Bilodo-Ségolène prin poeziile pe care și le trimiteau unul altuia, răspunsuri simbolice la versurile trimise anterior de unul din cei îndrăgostiți. Poeziile sunt deosebite, oferind mai multă emoție și mai mult substrat cărții, pe mine făcându-mă să le recitesc înainte de trece la pasajele de proză, dar și să caut pe internet informații și exemple de haikuuri.

Ce mi-a plăcut mai puțin a fost faptul că personajele au părut nedezvoltate, accentul fiind pus pe haikuuri, ceea ce nu este un lucru rău, dar care m-a determinat să îmi închipui evenimente și interacțiuni între personaje pe lângă cele despre care citeam. Mi-ar fi plăcut ca Bilodo să fi avut curaj în povestea lui cu Ségolène, dar am fi avut  altă poveste, poate fără poezii…

Cartea a fost publicată de Editura Curtea Veche și o puteți găsi aici.

Nota Goodreads: 3/5

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Don`t copy text!