Pentru că anul acesta mi-am propus să citesc câteva romane clasice pe care nu le citisem încă, am pus pe listă si romanul „Mizerabilii” al lui Victor Hugo, pe care îl ocoleam de mult timp și pe care am mai încercat acum ceva timp să îl citesc. Așa că pe la începutul lunii februarie (da, ați citit bine februarie) am deschis primul volum și m-am pus pe citit. Din păcate pentru mine, senzația a fost asemănătoare cu cea pe care am avut-o prima dată când am încercat să citesc romanul și anume, că sunt multe prea multe descrieri în carte. Fiind singurul roman al lui Hugo citit, pot presupune că descrierile ample sunt farmecul lui, numai că pe mine m-au distras de la firul poveștii de multe ori.
Romanul ne prezintă mai multe personaje și evoluțiile lor de-a lungul a câtorva ani, precum și modul în care destinele lor se întrepătrund, chiar și numai printr-o simplă aflare a acestora în același loc.
Jean Valjean este un fost ocnaș, închis pentrul furtul unei pâini, care prin voință și putere de muncă ajunge primarul orașelului Montreuil-sur-Mer, schimbându-și numele și încercând să lase în urmă viața de ocnaș. Într-una din fabricile deschise de el, lucrează Fantine, o tânără naivă, cu un secret de neconceput în ochii societății – un copil din flori, aflat acum în grija familiei Thénardier. Pentru că secretul iese la iveală, Fantine este concediată, ajungând să își vândă părul, dinții și propriul trup pentru a-și întreține copilul. Pe patul de moarte, Jean Valjean îi promite că va avea grijă de Cosette și că o va lua din casa soților Thénardier, ceea ce se și întâmplă, copila fiind fericită la gândul că scapă din casa groazniă în care este numai o servitoare.
După câțiva ani, Cosette, de acum o tânără femeie, ajunge la Paris, unde se plimbă în Grădinile Luxembourg alături de Jean Valjean, pe care îl consideră tatăl ei, aici întâlnindu-l pe Marius Pontmercy, un tânăr avocat, care o urmărește zilnic. Poveste lor de dragoste avansează, finalul fiind unul fericit pentru cei doi.
Pe fondul acestor întâlniri și evenimente, ne întâlnim cu inspectorul Javert, a cărui singură dorință este de a-l prinde pe Jean Valjean, cu soții Thénardier care se mută la Paris și încearcă să primească bani pentru a trăi de pe-o zi pe alta, cu micul Gavroche, care devine imaginea revoluției franceze, cu o multitudine de personaje care mai de care mai pestrițe sau mai bine poziționate în societate.
Scriam mai sus că am fost distrasă de descrierile ample din roman și într-un fel am comparat „Mizerabilii” cu „Anna Karenina”, pe care am citit-o cu mult interes, părându-mi rău la final că am întors ultima pagină. Norocul meu, citind „Mizerabilii”, a fost că văzusem vreo 2 ecranizări și un desen animat în copilărie, astfel că povestea îmi era cunoscută. Ce-i drept au fost câteva elemente surpriză în roman de care nu știam – cartea bate filmul!
Personajele sunt frumos construite, palpabile, ale căror vieți m-au impresionat, fie că vorbim de Fantine, care suferă mai mult decât este fericită, de Jean Valjena, un om simplu, care își schimbă viața prin muncă, devenind un exemplu, fie că vorbim de Cosette, o fetiță care nu a cunoscut niciodată iubirea unei familii, dar care își pune speranțele în mâinile unui bărbat misterios și chiar de familia Thénardier, care este capabilă de orice în lupta pentru supraviețuire.
„Mizerabilii” este o poveste despre eliberare, despre familie, despre oameni, cu bune și rele, despre puterea de deveni mai bun și a de o lua de la capăt ori de câte ori este nevoie, despre iubire, despre suferință, despre dorința de supraviețuire. Este un roman cu și despre oameni.
Dacă ați rezistat până la final, las mai jos un link către coloana sonoră a desenului animat de care scriam mai sus:
Am citit romanul din colecția roșie publicată de ziarul Adevărul, dar îl puteți găsi la orice distribuitor de cărți/librărie online.