Alice Hart este o fetiță de numai 9 ani, care își dorește o familie normală și iubitoare, fără certuri, fără violență, o familie de poveste. Din păcate pentru ea, a trecut prin prea multe suferințe și violență încât să mai fie cazul unei astfel de familii – tatăl Clem este extrem de gelos și posesiv, devenind un alt om, atunci când furia i se revarsă asupra soției lui Agnes și, chiar și asupra lui Alice.
În urma unui incendiu, Alice rămâne singură pe lume, până la apariția bunicii din partea tatălui – June, care o aduce pe micuță la ferma de flori pe care o întreține. La început, Alice este reticentă față de atenția acordată, refuzând să vorbească, dar, o dată cu înscrierea la școală, își face un prieten și începe să vorbească din nou, spre bucuria lui June și a celorlalte femei care locuiesc la fermă. Pentru că ferma de flori nu este una obișnuită, este un ajutor pentru femeile care nu mai au unde merge, care își doresc o viață mai bună, care au trecut prin dureri ca și micuța Alice. Romanul o urmărește pe Alice de-a lungul mai multor ani, devenind adolescentă și apoi femeie în toată firea, în încercarea de a afla adevprul despre părinții ei și despre secretele bunicii June. Când află fără să vrea, că din incendiul care i-a omorât părinții, fratele ei nenăscut a scăpat cu viață, dar a fost ținut departe de ea, Alice fuge de la fermă, dorindu-și să fie altcineva și să aibă o altă viață. Pentru puțin timp reușește asta, dar ajunge, ca mai toate femeile din familia ei, să sufere din cauza bărbatului pe care îl iubește. Finalul este unul fericit, deși umbrit de anumite evenimente care au loc în lipsa fetei de la fermă.
Uitându-mă prin bibliotecă, pot spune că „Florile pierdute ale lui Alice Hart” este cartea cu cea mai frumoasă copertă pe care o am în momentul de față și cu cele mai frumoase ilustrații, deși sunt alb-negru.
Când am deschis romanul, nu m-am așteptat să dau peste povestea tristă a lui Alice și peste durerea fizică și psihică prin care trece un copil de 9 ani, durere care o urmărește de-a lungul adolescenței și apoi al vieții mature. Este o poveste despre suferință și despre regăsire, despre puterea unei fetițe/femei de a depăși destinul femeilor din familie, despre destin și despre iubire în diverse forme.
Ideea de poveste prin intermediul florilor – fiecare capitol începe cu descriere și imaginea unei flori – este inedită, aducând cititorul mai aproape de lumea florilor și educându-l în acest sens. Descrierile peisajelor și ale zonelor prin care trece Alice sunt absolut minunate, deși nu sunt reale, pe mine una transpunându-mă în poveste și dându-mi senzația că sunt parte a acțiunii cărții.
Singurul aspect neplăcut al romanului a fost dorința mult prea accentuată a bunicii June de a o feri pe Alice de răutate, ceea ce a dus la ascunderea adevărului până aproape de final. Poate iubirea pe care începuse să o simtă pentru fetiță sau dorința de a o proteja au fost factorii care au determinat-o pe June să-i ascundă lui Alice adevărul despre familia lor și despre părinții ei. Încercările prin care trece fac din Alice un personaj puternic, curajos, care învață din propriile greșeli și din cele ale generațiilor de femei care au avut grjiă de ea la fermă, regăsindu-și cu adevărat vocea și familia.
Romanul a fost publicat de Editura Humanitas în colecția „Raftul Denisei” și îl pueteți găsi aici.