Am primit romanul lui Matt Haig acum ceva timp și l-am pus deoparte pe raft alături de multele cărți din lista „de citit” și a rămas acolo până acum câteva zile, când, căutând următorea „victimă”, am văzut cotorul albastru cu un trandafir roșu al cărții și am zis „De ce nu?”.
Citind descrierea din interiorul coperții, mi-am dat seama că povestea îmi pare cunoscută – un bărbat care pare că nu îmbătrânește deloc (de fapt, 1 an pentru el înseamnă 15 ani pentru cei din jurul lui) trece prin timp de parcă ar fi vechi prieteni.
Problema lui Tom Hazard este că nu poate sta într-un loc prea mult timp (8 ani este maximum perioadei într-un oraș) pentur că oamenii încep să își pună întrebări și să devină bănuitori. Printr-o astfel de situație trece Tom atunci când locuia în Anglia, în 1599, iar locuitorii micului sat în care locuia alături de mama sa i-au acuzat pe amândoi de vrăjitorie. Pentru a demonstra acest lucru, mama lui Tom este scufundată în apa râului, moartea ei ducând la nevinovăția fiului ei.
Tom își continuă viața, ajungând să se îndrăgostească de Rose, o tânără întâlnită întâmplător, care îl primește în casa ei, ajungâd să-i împărtășească sentimentele.
"Ideea de a avea o singură iubire adevărată, fiindcă nimeni nu se va mai compara cu persoana respectivă după ce ea va dispare... E o idee frumoasă, dar realitatea se dovedește îngrozitoare. Să te confrunți cu singurătatea din toți anii de mai târziu. Să trăiești mai departe, când sensul existenței tale s-a dus.
Matt Haig
Conștient că Rose va muri înaintea lui, Tom decide să îi explice situația lui, pe care fata o acceptă, dar care va duce la despărțirea lor atunci când oamenii din jur vor vedea diferențele de vârstă dintre cei doi. Tom pleacă, considerând că lui Rose și fiicei lor le va fi mai bine fără el și ajunge să fie parte a grupului „Albatros” alături de oameni asemenea lui. Viața lui Tom capătă un drum monoton – la fiecare 8 ani își schimbă numele și locul în care locuiește, devenind altcineva și încercând să stea deoparte de ochii oamenilor curioși. Totul de schimbă atunci când acceptă un post de profesor la o școală din Londra și o întâlnește pe Camille, profesoara de limba franceză.
Când am început să citesc romanul „Cum să oprești timpul”, mi-am amintit de un film pe care l-am văzut acum câțiva ani, cu un subiect asemănător – o tânără are un accident de mașină și devine „nemuritoare”, fiind nevoită să își schimbe identitatea de mai multe ori, precum și casa, iar pe fiica ei să o considere mama ei de față cu oamenii din cauza diferenței de vârstă. Este vorba de filmul „The Age of Adaline”, care o are în rolul principal pe Blake Lively (o știți, probabil, din serialul „Gossip Girl”), apărut în anul 2015. În caz că vreți să vedeți despre ce e vorba, puteți arunca o privire la trailer-ul filmului.
Mi-au plăcut foarte mult povestea și personajele, modul în care ele interacționau și felul în care au fost construite. Pe parcursul cărții, am sperat și mi-am dorit ca Tom să își găsească fiica demult pierdută și să aibă parte de un final fericit, în care să nu mai fie urmărit sau hărțuit de asociația Albatros și de oameni de știință care și-ar fi dorit să îl folosească pe post de specimen de teste.
Dacă dorința mea s-a îndeplinit, puteți afla numai citind cartea! Nu vreau să stric surpriza nimănui.
Ce nu mi-a plăcut în roman au fost acțiunea, modul în care se desfășurau evenimentele și faptul că am așteptat până la ultima pagină anumite descoperiri și explicații. Da, știu, e vorba de suspans, numai că nu am simțit suspansul, ci un timp pierdut cu descrierea unor evenimente și prea puțin pentru altele care mi-au părut mai importante.
Vă recomand această carte, ca și pe celelalte citite de mine, pentru că fiecare persoană percepe o carte în felul său și cred că unuia dintre voi i-ar plăcea mult mai mult decât mi-a plăcut mie sau, de ce nu, să nu vă placă deloc!
Cartea a fost publicată de Editura Nemira și o puteți găsi pe site-ul lor aici în format paperback și aici în varianta electronică.