„Cei rămași și cei plecați” – Parinoush Saniee
După multă așteptare, am găsit pe rafturile librăriei noul roman al lui Parinoush Saniee, sociolog și psiholog, născut la Teheran, autoare a mai multe romane cu puternic ecou în lumea din care provine. În colecția bibliotecii Polirom, veți găsi traduse alte 2 romane ale autoarei – „Tatăl celuilalt copil” și „Cel care mă așteaptă”, ambele fiind povești tulburătoare și descriind minunat viața într-o societate închisă în propriile granițe și idei, neînțelese de lumea exterioară.
„Cei rămași și cei plecați” descrie pe parcursul a 10 zile reîntâlnirea dintre o mamă rămasă în țară și cei 6 copii ai săi, împrăștiați pe tot globul. Din primele pagini, am înțeles idea titlului; pe de o parte sunt cei rămași în țară, îndurând greutăți, lipsuri, suferință și durerea despărțirii de frații și surorile lor, iar pe de altă parte, sunt cei plecați în afara granițelor, la studii, care au suportat du greu aceleași neajunsuri și greutăți, la care se adăgau dorul de casă și familie.
„Să mergi în străinătate fără nici o cheltuială, să-ți descoperi capul în public fără teamă, să bei alcool fără să fii biciuit, să poți vorbi fără să fii arestat, cabaret, muzică…”
Bucuria revederii este curând uitată din cauza diferențelor sociale și politice, din cauza limbilor vorbite și a vechilor tensiuni dintre frați.
Fiecare crede în propria dreptate, în propria viziune asupra vieții, fără a asculta ceea ce au de spus cei din jur, fără a lua în considerare părerilor propriilor frați și surori.
„Fiecare apreciază doar locul unde trăiește.”
„Nu mi-aș fi închipuit că cei plecați afară sunt atât de rupți de realitate și că pot să le treacă asemenea lucruri prin minte.”
Atunci când mama suferă un atac, întreaga familie realizează răul spus, încercând să repare legpturile dintre ei, legături de mult uitate sau rupte. O ultimă zi sinceră, petrecută împreună, este ceea ce are nevoie această familie dezmembrată de revoluție, pentru a-și reveni, pentur a avea curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a-și deschide sufletele în fața celor dragi.
"Cu drag, Simon" - Becky Albertalli
2019 vs 2020
S-ar putea să-ți placă și

La final de an … blog nou!
noiembrie 21, 2020
„Pârtia” – Emil Iordache
octombrie 25, 2020