Primul roman scris de Amos Oz pe care l-am citit, acum câțiva ani, a fost „Cutia neagră”, moment în care am decis că este unul dintre autorii mei preferați. De atunci, mi-au trecut prin mâini mai multe romane de-ale lui, ajungând acum la o poveste minunată „Deodată în adâncul pădurii”.
în care toate animalele au dispărut, iar oamenii s-au obișnuit cu această idee, trăind în tristețe si durere într-un sat uitat de lume prin care trecea un singur „drum ce nu mergea însă mai departe, fiindcă nu mai avea unde: aici se termina lumea.”
În fiecare seară, sătenii de baricadează în case de teama unui spirit rău pe care l-au numit Nehi, acuzând o creatură nevăzută de nimeni de blestemul fugii animalelor din sat și refuzând să vorbească vreodată de ceea ce s-a întâmplat.
Romanul se aseamănă cu o poveste tradițională, pornind de la un eveniment din trecut, de care nimeni nu își dorește să își amintească, până în momentul în care apare eroul mult-așteptat care va aduce pacea/va salva omenirea de la pieire/va salva prințesa din ghearele căpcăunului etc.
În cazul de față avem doi eroi – doi copii de școală curajoși Maia și Mati, care decid să chiulească într-o zi de la școală și să își urmeze inimile în interiorul pădurii de la marginea satului, pentru a afla ce se află în întunericul periculos al copacilor, sperând să descopere adevărul pe care nimeni nu îl dorește spus.
„Deodată în adâncul pădurii” este o carte minunat scrisă, pe care ar trebui să o citim cu toții cît mai des posibil, să încercăm să ne amintim că tot ceea ce ne înconjoară contează, nu doar propriile persoane. Deși poate părea un roman simplu la prima vedere, fiecare pagină a cărții ne dezvăluie adevaratele valori ale vieții: prietenia adevărată, curajul de a-ți urma inima, dorința de cunoaștere, iubirea alături de probleme cotidiene – bullying-ul, minciuna, dezinteresul părinților asupra propriilor copii.
Citiți cartea, mai întâi pentru voi și apoi, citiți-o și copiiilor voștri!
Găsiți cartea publicată de Editura Humanitas aici.