„Revolutionary Road” – Richard Yates

by Oana Lambrache

Frank si April Wheeler sunt, la prima vedere, un cuplu tânăr și împlinit: au 2 copii, o casă în suburbii, vecini atenți cu care se întâlnesc la cină săptămânal, fără a ieși cu nimic din comun.

Frank este un simplu funcționar la compania la care tatăl lui a lucrat, iar April este o absolventă de artă dramatică, momentan o casnică, ambii având aspirații înalte, neputând să își asume limitele condiției lor. Astfel cei doi pun la cale un plan nemaiîntâlnit – mutarea in Paris, pentru a lua de la capăt viața și pentru a se regăsi pe ei înșiși.

Planul le este dat peste cap de 2 evenimente neașteptate:

  • sarcina neprevăzută a lui April, care plănuiește în secret un avort, procurându-și cele necesare și ascunzându-le în dulap și pivniță;
  • aventura lui Frank cu recepționista de la firma în care este angajat.

Cei doi se râzgândesc în privința mutatului și decid să păstreze copilul. Sau cel puțin Frank este de acord cu acest plan.

Un amalgam de certuri, înșelat, furie, pe alocuri dragoste, tensiuni și acuzații de ambele părți sunt împachetate frumos sub denumirea de „Visul American”.

Găsiți cartea publicată de Editura Vellant aici.

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar putea interesa

Textul nu poate fi copiat!