Jurnal de cititoare

„Copilul lui Noe” – Éric-Emmanuel Schmitt

La 7 ani, Joseph este lăsat în grija unui preot, în timp ce părinții lui fug din calea celui de-al Doilea Război Mondial și de teama lagărului nazist.

"Când aveam zece ani, făceam parte dintr-un grup de copii care, în fiecare dimineață, erau scoși la licitație. Nu eram vânduți: ni se cerea să defilăm pe o estradă pentru a găsi amatori care să ne ia. În public puteau să se afle la fel de bine adevărații noștri părinți, întorși în sfârșit din război, dar și cupluri dornice să ne adopte."

Alături de alți copii evrei, Joseph este forțat de împrejurări să își abandoneze religia și tradițiile pentru a trece neobservat în fața colegilor săi și a raidurilor organizate frecvent din dorința de mai găsi evrei pentru a fi trimiși în lagăre.

Joseph leagă o prietenie aparte cu Rudy – evreu ca și el -, dar și cu preotul care se îngrijește de copii – părintele Pons. Acesta din urmă îi încredințează micuțului secretul său cel mai de preț – plăcerea de a colecționa diverse lucruri: cărți de rugăciune, discuri cu muzică, obiecte evreiești, volume de poezii.

Joseph ajunge să îl asemuiască pe preot cu Noe, cel care a adunat viețuitoarele Pământului pe o arcă și a avut grijă de ele în timpul potopului. Asemenea lui Noe, părintele Pons a strâns acești copii în Vila Galbenă în timpul războiului, ferindu-i de naziști.

Spre finalul volumului, Joseph este reunit cu părinții lui, pe care nu îi mai credea în viață.

"O suferință veche de trei ani - durata separării noastre - se abătuse peste umerii mei și mă doborâse. Cu gura deschisă într-un țipăt mut, nu reușeam decât să plâng în hohote."

Găsiți cartea publicată de Editura Humanitas aici.

Nota Goodreads: 3/5

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Don`t copy text!