Jurnal de cititoare

“Pacienta tăcută” – Alex Michaelides

Toată lumea știe că Alicia este o pictoriță de succes care are o căsnicie minunată alături de soțul ei, Gabriel. Totul se schimbă atunci când Gabriel este ucis în propria casă, iar Alicia refuză să vorbească, devenind, astfel, principalul suspect.

Din cauza muțeniei ei neașteptate, Alicia este plasată într-un sanatoriu, și nu în închisoare, nu înainte de mai picta un ultim tablou, înfațișând scena crimei și semnand tabloul “Alcesta”.

"Alcesta se întoarce din morți, iarăși vie. Și rămâne tăcută - nu poate sau nu vrea să vorbească despre cele trăite. Admet, disperat, apelează la Hercule: «Și ea de ce-a rămas acuma fără glas?» Nu vine nici un răspuns. Tragedia se încheie cu Alcesta condusă înapoi în casă de Admet - în tăcere. De ce? De ce-a rămas fără glas?"

La aceste întrebări încearcă să găsească răspuns tânărul psihoterapeut Theo Faber. Fascinat de Alicia și de cazul ei, Theo se transferă la spitalul în care este Alicia, încercând diferite metode pentru a o determina să vorbească, să spună adevărul despre noaptea morții lui Gabriel.

"Zi ceva. Orice. Doar să vorbești."

Pe zi ce trece, Alicia devine o umbră a ceea ce a fost, iar faima care se strânsese în jurul ei la început dispare.

"Dacă mi-ar fi spus cineva că această cochilie spartă a fost cândva strălucitoarea Alicia Berenson, descrisă de cei care o cunoșteau ca uluitoare, fascinantă, plină de viață, pur și simplu n-aș fi crezut."

Theo trece peste protocol și reguli – ia legătura cu rudele Aliciei, până aproape de hărțuire, îi aduce Aliciei pensule și un șevalet pentru pictură, amenjându-i inclusiv un atelier doar al ei, departe de celelalte paciente. Totul este în zadar – Alicia nu vrea să vorbească!

"Când mă gândesc la Alicia, îmi vin în minte doar adâncime, întuneric, tristețe. Tăcere."

Firul romanului este extrem de interesant, iar adevărul despre crima comisă este cu totul neașteptat. Personal prefer astfel de romane, în care nu îmi pot da seama care este adevărul sau cine este criminalul.

Finalul este înduioșător, ajungând să îmi pară rău pentru personajul în cauză:

"Am deschis fereastra și am întins mâna. Am prins un fulg. L-am privit cum dispare, piere de pe vârful degetului meu. Am zâmbit. Și m-am întins după altul."

Găsiți cartea publicată de Editura Litera aici.

Nota Goodreads: 4/5

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!