“Vorbitor în numele morților” – Orson Scott Card

by Oana Lambrache

Acum câțiva ani citeam “Ender’s Game” și vedeam și filmul (disponibil acum și pe Netflix), ambele impresionându-mă la fel de mult – una dintre puținele cărți care m-au făcut să plâng la final.

Deși au trecut 3000 de ani de la evenimentele din primul volum, Ender este încă în viață, locuind în Reykjavik, alături de sora lui Valentine, încercând în continuare să găsească un mediu favorabil speciei de Gândaci pe care el i-a salvat la finalul războiului.

Cunoscut acum sub numele de Andrew Wiggin, nimeni nu știe cine este el cu adevărat – cel care a ucis o întreagă specie de ființe extraterestre pentru binele Pământului. Ender este chemat pe planeta Lusitania pentru a vorbi despre moartea xenobiologului Pipo, hotărând, astfel, să o lase în urmă pe Valentine și să găsească mediul dorit pentru dezvoltarea Gândacilor.

Lusitania este o colonie extrem de religioasă, unde a fost descoperită o nouă specie extraterestră – “purcelușii”, asemănători purcelușilor pe care îi cunoaștem, care se pot înțelege cu oamenii. Din nefericire, Pipo este ucis de aceștia, fără nici un motiv aparent, la scurt timp, fiul său Libo având aceeași soartă.

Ajuns pe Lusitania după o călătorie de 22 de ani lumină, Ender descoperă că cererea de a vorbi în numele lui Pipo a fost anulată chiar de cea care făcuse cererea – Novinha, crescută de Pipo ca pe propria fiică și viitorul xenobiolog al Lusitaniei, pentru că se simte vinovată de morțile celor doi.

Ender descoperă motivul celor două crime, asemănătoare cu cele pe care purcelușii le practică între ei – unul dintre ei este ucis și în corpul lui este plantat un copac, diferența fiind că în corpurile lui Pipo și Libo nici un copac nu a fost plantat.

Ender și Novinha se aseamănă – ea orfan, el despărțit de părinții săi când era doar un copil; ambii se simt vinovați de morțile din jurul lor care par să îi urmărească peste tot; ambii încearcă să fugă de destinele lor, ascunzându-se sub nume diferite (Andrew în locul lui Ender – nume dat de Valentine când era prea mică să îl poată pronunța corect) sau în căsătorii de conveniență, fără dragoste.

“Vorbitor în numele morților” este, în cele din urmă, o poveste despre durere și suferință, despre încercarea de a trece peste toate acestea și de a te regăsi pe sine. Deși este o lectură mai greu de digerat, din cauza descrierilor ample sau a personajelor fără esență, romanul ne demonstrează, în final, faptul că oamenii nu și-au pierdut umanismul.

Găsiți cartea publicată de Editura Nemira aici.

Nota Goodreads: 3/5

Te-ar putea interesa

Leave a Comment

*Folosind acest formular ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență atunci când îl accesați. Prin apăsarea butonului de "Accept", vă dați acordul pentru prelucrarea datelor voastre! Accept

Scroll Up
Textul nu poate fi copiat!