Acum 5 ani începeam seria „Tunele” după câteva încercări eșuate de a termina primul volum. Poate că era un semn! După aproape 5 ani, mi-am luat inima în dinți și am „deschis” ultimul volum al seriei; spun „deschis” pentru că am citit de pe Kindle (la noi nu au tradus încă volumul).
De data aceasta, nu voi face un rezumat al cărții, în schimb, voi vorbi puțin despre întreaga serie scrisă de 2 autori.
Cărțile îl au ca erou pe Will Burrows, un adolescent de 14 ani, care împărtășește pasiunea tatălui său pentru arheologie și săpături. Alături de bunul său prieten Chester, Will descoperă o întreagă civilizație sub-pământeană – „Colonia”. De-a lungul celor 6 volume, cei doi trec prin tot felul de aventuri, mai mult sau mai puțin plăcute: descoperirea unor prieteni noi, moartea părinților lui Chester, regăsirea mamei lui Will, dejucarea unor planuri malefice de distrugere a lumii.
Acțiunea este antrenanată, iar personajele sunt construite foarte bine, dar ultimul volum pare a fi scris doar pentru a încheia seria.
Găsiți primele 5 volume traduse de Editura Corint Junior aici și volumul 6 aici.