2018 este un an plin pentru mine și, deși nu am renunțat la a citi o carte pe săptămână, nu am reușit să adun pe blog parerile mele despre ce am citit.
Am ales astfel să scriu un post despre cele 17 cărți pe care le-am citit de la ultima postare:
1. „Mâna stângă a întunericului” de Ursula K. Le Guin este o poveste atipică despre un emisar sosit pe o planetă cu reguli si tradiții diferite de cele pe care le cunoaște, emisar care încearcă să obțină includerea planetei sale în marea civilizație intergalactică. Personal, mi s-a părut o lectură ușor dificilă din perspectiva numelor si a relațiilor interumane, descrise poate un pic prea succint.
2. „Fata dispărută” de Gillian Flynn: există un singur cuvânt care poate descrie această carte și anume „mind-blowing”. Fiecare personaj si fiecare acțiune a acestora îți pune semne de întrebare: relația perfectă dintre Nick și Amy, dispariția acesteia în circumstanțe care te duc cu gândul la crimă, jurnalul lui Amy care spune o altă parte a poveștii perfecte, culminând cu planul diabolic al unei femei…
3. „Rosy & John” de Pierre Lemaitre spune povestea unui tânăr care a pierdut totul în viață, așa că decide să ascundă 7 bombe, care se vor detona automat în anumite zile și la anumite ore. Jean își dezvăluie identitatea, având o simplă cerere: eliberarea mamei lui din închisoare în schimbul locurilor în care a ascuns bombele. Orele se scurg, iar o nouă bombă poate exploda oricând. Detectivul Camille Verhoeven se află într-o cursă contra cronometru încercând să afle unde au fost ascunse bombele fără a elibera vinovatul.
4. „Ready Player One” de Ernest Cline face parte din seria romanelor distopice, care prevăd un viitor negru omenirii. În 2045, viața reală a devenit un chin din care oamenii evadează cu ajutorul consolei OASIS, în care pot deveni orice și pot avea orice, inclusiv dreptul de deține OASIS numai dacă descoperă toate indiciile lăsate de creator. Wade Watts, un adolescent captivat de această lume virtuală, este cel care găsește primul indiciu, după ani întregi dedicați studiului lumii din OASIS. Cartea este o lectură ușoară, jocurile, dar și melodiile la care se face trimitere, făcând parte din anii ’80.
5. „Christine” de Stephen King: un triunghi amoros ciudat sau, poate, doar dragostea unui adolescent față de mașina lui. Christine nu e o mașină obișnuită, iar asta îl atrage pe Arnnie Cunningham, care devine obsedat de mașină și de recondiționarea acesteia. Pe măsură ce lucrează la Christine, Arnie se schimbă, prinde curaj, se ceartă cu părinții și cu prietenul lui cel mai bun – Dennis Guilder, chiar și înfățișarea i se schimbă…Christine prinde viață de fiecare dată când se simte amenințată de apropiații lui Arnie, pedepsindu-i pentru felul în care ei se poartă cu Arnie…Într-un fel Christine se hrănește din sentimentele lui Arnie….
6. „Femeia de la fereastră” de A.J. Finn: psihologul Anna Fox nu a mai ieșit din casă de câteva luni, urmărindu-și vecinii de la fereastră, prin obiectivul aparatului foto. Totul se schimbă atunci când devine martora unei crime în casa vecinilor săi abia mutați. Încercările sale de contacta poliția și de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat, o fac pe Anna să creadă că își pierde mințile și să creadă ce e mai rău despre ea și acțiunile ei…
7. „Carrie” de Stephen King este povestea tipică a unei adolescente singuratice, agresată fizic și verbal de colegele ei (impresionant pentru acea perioadă este ideea de bullying). Carrie White nu are prieteni, nu are frați sau surori, o are doar pe mama ei, care a crescut-o într-un mod brutal, pedepsindu-o pentru orice lucru mărunt și amenințându-o cu pedeapsa divină. Totuși, Carrie nu e o fată obișnuită, ea având puteri telekinetice. Aceste puteri sunt dezlănțuite în noaptea balului când Carrie este umilită în fața colegilor săi, care își găsesc sfârșitul o dată cu ea. Probabil cel mai trist roman al lui King citit, o poveste despre un copil neînțeles și neiubit, un copil traumatizat și abuzat, care nu și-a găsit liniștea decât prin moarte.
8. „Fata cu vise alb-negru” de Andreea Russo este o poveste fantastică cu accente criminalistice. Fără prezentarea de rigoare, „Fata cu vise alb-negru” m-a făcut să privesc altfel romanele scrise de autori români, mai ales cele din ultimii ani. Pentru mine, cartea a fost un fel de autocunoașetere a propriei persoane, de găsire a sinelui, de introspecție și mai puțin de dezlegare a enigmei. Cred ca introspecția personajului este mai importantă decât aflarea adevărului, care vine doar ca o completare în finalul cărții.
9. „Brida” de Paulo Coelho: pe vremea în care eram în liceu, să-l citești pe Coelho era la modă. Așa am trecut prin „Alchimistul”, „Veronika se hotărăște să moară”, „11 minute” etc etc. Ca mai toate romanele sale, „Brida” livrează exact ceea ce mă așteptam: puțină magie, ceva mai multă filozofie de viață și introspecție. Părerea mea este că textele lui Coelho sunt ușor de recunoscut fără a știi ce citești.
10. „Pisica lui Dalai Lama” de David Michie este una dintre cele mai cunoscute povești despre viața unei pisici și despre norocul de a-și duce viața în prezența lui Dalai Lama. Recomandat doar iubitorilor de pisici.
11. „Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman sparge orice normă a scrierii, vorbind despre iubire și sex, despre pierdera inocenței, despre familie și prietenie, dar mai presus de toate de legătura dintre un frate și o soră, legătură pe care nici o distanță sau calamitate nu o poate distruge. A, și ste despre un iepure pe nume dumnezeu.
12. „Dolores Claiborne” de Stephen King – este de fapt un monolog al lui Dolores, care descrie modul în care și-a ucis soțul în urmă cu 30 de ani. Departe de a fi la fel descriptivă ca majoritatea romanelor lui King, „Dolores Claiborne” este totuși un must read, mai ales pentru capacitatea de a crea intriga dintr-un simplu monolog.
13. „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrick Backman est o poveste minunată despre familie, iubire, prieteni și imaginație. La cei 7 ani ai săi, Elsa este un copil inteligent, cu o viață imaginară creată de bunica ei ăn care se pierd amândouă pentru a scăpa de realitate. Cand bunica moare, Elsa descoperă indicii și scrisori adresate vecinilor ei. Pe măsură ce livrează scrisorile, Elsa află poveștile lor și legăturile strânse dintre ei, fâcându-și noi și noi prieteni.
14. „Aleph” de Paulor Coelho este asemănătoare „Bridei”, având elemente autobiografice. Recomandat doar fanilor Coelho.
15. „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrick Backman pare un roman sarcastic despre viața unui bărbat pe nume Ove, un om morocănos, care trăiește pentru a respecta regulile. În spatele acestei imagini, se află un om încercat de viață, rămas orfan la 16 ani, muncitor, care a iubit o femeie pe care a pierdut-o într-o singură secundă alături de copilul lor nenăscut. Romanul este trist, plin de emoție, demonstrându-ne puterea pe care o au cei care ne intră în viață în cele mai neașteptate momente și moduri (cum ar fi o vecină gravidă al cărei soț nu știe să parcheze și îți lovește cutia poștală).
16. „Julie & Julia” de Julie Powell este genul de carte de citit într-un weekend ploios, care îți va face foame deși doar ce ai mâncat. Viața lui Julie se împletește cu ficțiunea despre Julia Child, în încercarea primei de a reproduce în fiecare zi o rețetă a celei din urmă.
16. „It’s Always the Husband” de Michele Campbell este romanul tipic în care soțul e de vină. Viețile a 3 colege de cameră – Jenny, Kate și Aubrey din facultate se împletesc și se despart, moartea uneia dintre ele aducându-le împreună pe celelalte 2 în încercarea de a afla cine este criminalul. Trecutul le prinde din urmă pe cele 3 prietene, dezvăluind adevărul despre viețile lor perfecte, despre greșelile făcute, despre compromisuri și despre cât de departe poate merge o prietenie, poate și dincolo de moarte.
4 comments
[…] mini-recenzie, mi-am amintit de o altă carte a lui King, citită acum 2 ani – „Dolores Claiborne„, care urmează un monolog al unei femei care mărturisește modul în care și-a ucis […]
[…] „Carrie” – care avea același talent special – telechinezia – și a cărei poveste a avut un final tragic. A fost printre primele romane de King citite, care m-a făcut să-mi reorganizez părerile despre lumea în care trăim, o lume care nu este capabilă să înțeleagă un copil și să îl ajute, preferând să îl limiteze sau, în cazul „Institutului” să îi exploateze „în numele științei sau al politicii”. […]
[…] citit primele romane scrise de King acum 3 ani, fiind extrem de curioasă asupra stilului de scris și a poveștilor de […]
[…] favoriții mei. Am dat peste Fredrik Backman din întâmplare, prima întâlnire fiind cu romanul “Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, căruia i-au urmat “Un bărbat pe nume Ove”, “Scandalul”, “Noi […]